În urmă cu 100 de ani, bunicul meu, pe atunci un tânăr de 22 de ani, își așternea gândurile intitulate,,Amintiri,,. Scrise caligrafic cu tuș, într-un caiet încropit din câteva foi, cusute pe mijloc. Un caiet de dimensiuni mici, cam de mărimea unui portofel, anume să poată fi purtat în buzunar, la piept…înțeleg cât de prețios era pentru deținătorul lui.
Acest caiet îl păstrez cu sfințenie din adolescență, impresionată fiind de gândurile așezate acolo. Sunt gândurile unui român simplu fără studii prea multe, scrise din suflet, cu mult drag. Mi-l imaginez seara stând la lumina lămpii scriind atent în acest caiet, sau ziua, stând jos pe iarbă, la capătul tarlalei proaspăt cosite cu gândurile sale. Oricum ar fi, ceea ce a notat în micuțul caiet sunt influențate de stările pe care le-a trăit în diverse momente. Emoții pure, neprelucrate. Și care au rezistat timpului.
Pentru mine, rândurile scrise în acel caiet sunt amintiri scumpe, de suflet, și de aceea vi le împărtășesc și le ofer cu drag lecturii. Și aducerea în atenție a ceea ce însemnă amintire, în sensul ei brut.
De ce am ales să scriu astăzi despre acestea? Este o zi dedicată culturii naționale, iar tot ce avem mai de preț în cultura noastră își are originile în ceea ce poporul român însuși are: credință, onestitate, demnitate, prețuitori ai înaintașilor noștri.
