De multe ori ni s-a întîmplat să fim judecați, nedreptățiti, chiar pedepsiți, fără prea multe explicații, sau fără nici o explicație și fără posibilitatea de a ne expune propria părere sau justificare ori de a ne apăra. Și mă îndoiesc că există cineva care nu a trecut prin asta.
O să istorisesc o scenă pentru a înțelege la ce vreau să mă refer.
Un copil a întârzâiat la prima oră la școală, iar învățătorul, cu ochii plini de mânie, dorind să îl disciplineze i-a cerut să întindă palma, și l-a pedepsit pe copil dându-i cu bățul peste palmă, fără să ceară nici o explicație. Copilul, la început a șovăit , dar și-a acceptat pedepsa, iar apoi , cu capul plecat s-a îndreptat tăcut spre banca lui, printre ceilalți copii care chicoteau.
A doua zi, copilul a întârzâiat din nou, iar învățătorul, cu aceiași mânie în ochi i-a cerut copilului să întindă palma, luând bățul pentru a-l pedepsi. Tăcut, copilul întinse palma, iar învățătorul, fără să ceară nici o explicație l-a lovit cu bățul, cu mai multă tărie. Spera probabil să fie învățătură copilului. Cu o lacrimă în colțul ochilor, copilul se duse spre banca lui, spre uimirea colegilor.
Scena se repetă de câteva ori, fără să i se ceară vre-o explicație acelui copil, iar învățătorul începuse să îl lovească cu mai multă tărie crezând în îndărătnicia copilului, care, cu lacrimi în ochi își accepta pedeapsa de fiecare dată. Chiar și copiilor din clasă li se făcuse milă de bietul micuț, nedumeriți de felul în care acesta își aștepta bătaia.
Într-o zi, învățătorul observă un tânăr infirm, într-un cărucior rulant împins de un copil. Se uită atent și îl recunoscu pe elevul său, copilul care întârzâia mereu la prima oră. Aceștia se îndreptau spre un centru de învățământ pentru persoane cu dizabilități. După ce îl lăsa înăuntru pe tânărul infirm, copilul se grăbea spre propria școală.
Ziua următoare, învățătorul, îl aștepta pe copilul care, evident întârzâiase. După ce a intrat în clasă și a salutat, copilul întinse palma pentru pedeapsa pe care o primise de atâtea ori. Dar învățătorul, puse bățul în mâna copilului și cu ochii înlăcrimați, întinse palma spre copil, pentru ca la rândul său, să primească pedeapsa. A înțeles că se înșelase în privința acelui copil.
Iată deci ce înseamnă să judeci cu ochii, după aparență, fără să cunoști adevărul. Și cât de greșit este. Gândiți-vă câtă durere și mai ales câtă dezamăgire putem aduce judecând fără a cunoaște trăirile, durerea sau motivația unei persoane. Și câtă dezamăgire ne aduncem nouă înșine, ca oameni care am judecat doar cu ochii.
