De la Lacul Como am mers spre Lacul Lugano aflat în Elveția, între cele două fiind o distanță mai mică de 20 km.
Traseul rutier este ceva mai lung, cam 32 km., deoarece merge de-a lungul Lacului Como iar apoi ocolește partea de nord a Lacului Lugano. Acest traseu este el însuși un spectacol deoarece aici sunt o parte din Munții Alpi pe a căror creste zăpezile sunt aproape veșnice. Mai mult, drumul trece prin numeroase tuneluri și viaducte.



După aproape jumătate de oră am ajuns în orașul Lugano. Trecerea din Italia în Elveția este fără formalități, ambele făcând parte din spațiul Shenghen.
Aici am făcut o mică plimbare pe jos prin centrul vechi, plecând din zona pieței Manzoni, din vecinătatea Lacului Lugano. Imediat am ajuns în Piazza della Riforma, piața centrală din oraș, cunoscută drept ,, sufrageria orașului,, pentru că aici este locul preferat de promenadă sau cumpărături al locuitorilor săi.
Pe lângă clădirile bine îngrijite și care se întrec în stiluri arhitecturale, toate de foarte bun gust, se remarcă o curățenie exemplară. Tot în această zonă sunt magazinele de brand, inclusiv cele de bijuterii sau renumitele ceasuri elvețiene.







Mergând mai departe pe străduțele centrului vechi, am ajuns în dreptul cunoscutului restaurant Grand Cafe al Porto, un local istoric și cu tradiție. Aici era locul preferat de întâlnire pentru politicieni, scriitori, artiști și alte personalități ale vremii, iar în anul 1945, în sala „Cenacolo” de la primul etaj, a avut loc prima întâlnire secretă dintre ofițerii germani și oficialii aliați, în culmea celei mai mari tragedii pe care Europa își poate aminti, întâlnire care a schimbat cursul evenimentelor în Italia.

Deși orașul Lugano se bazează din punct de vedere al resurselor pe turism, atras în acest loc de frumusețea Alpilor, a vegetației abundente și aerul curat, viața orașului se bazează pe numeroase bănci și pe sectorul financiar. În general, Lugano ar fi a treia piață financiară elvețiană. Nu lipsesc de aici industrii ce nu mai au nevoie de prea multe recomandări: fabricile de ciocolată, mașini sau ceasuri.
Că tot veni vorba de ciocolată, nu poți să omiți o vizită la unul din magazinele de ciocolată elvețiană unde simțurile o iau razna. Bineînțeles, politețea elvețiană își va spune cuvântul, așa că simțurile au fost liniștite prin platoul generos de degustare cu diferite produse, gusturi și arome consacrate sau inedite. Iar acum, se poate alege în cunoștință de cauză sortimentul de ciocolată preferat.




Fiind atât de aproape de Italia, Lugano este un mix extrem de reusit, care impletește perfect farmecul autentic italian cu rafinamentul și eleganța elvetiană. În Lugano muncesc mulți rezidenți italieni iar majoritatea locuitorilor vorbesc limba italiană ( una din cele trei limbi oficiale din Elveția ). Am rămas cu imaginea acelui oraș frumos, elegant și cu un farmec aparte la care și-a adus aportul, desigur, și natura înconjurătoare.








În zona lacului, există o faleză frumoasă de unde am admirat împrejurimile, deoarece lacul este destul de îngust(de altfel, în cel mai larg punct al său lacul reușește să atingă o distanță maximă de aproximativ 3 km de la un mal la celalalt). Pe faleză poți să te plimbi în voie sau să stai pe băncuțele frumos aranjate privind măreția munților oglindiți în apa liniștită din lac.
Lacul își trage numele de la orașul Lugano, are o lungime de 35 km și o adâncime maximă a apei de 288 m. Deși este mult mai mic decât confratele său Lacul Como, este la fel de frumos și spectaculos.















https://honda-fit.ru/forums/index.php?autocom=gallery&req=si&img=7036