Situat pe teritoriul statului Uttar Pradesh, cu o populație de aproape două milioane de locuitori, orașul Agra s-a dezvoltat în jurul albiei râului Yamuna.
Începând cu secolul XVI, când a devenit capitală a imperiului Mughal, orașul și-a scris definitiv pagina în marea carte a istoriei Indiei. Astăzi, Agra este cunoscută în întreaga lume pentru magnificul monument Taj Mahal ce atrage ca un magnet vizitatori din întreaga lume, personalități politice sau celebrități.
Următoarea oprire din circuitul Triungiului de Aur a fost Agra. Cum am venit dinspre Jaipur, Agra nu se află la o distanță prea mare, undeva la 230 km., dar și acest drum a durat mult prea mult datorită restricției de viteză precum și a traficului infernal. Am plecat din Jaipur pe la ora 9.00 dimineața, dar am ajuns în Agra în jurul orei 15, îndreptându-ne direct spre Taj Mahal.
Taj Mahal-simbolul dragostei eterne
Taj Mahal este cel mai faimos monument din India și este asimilat inevitabil cu aceasta. Dar este mult mai mult decât atât. Este simbolul dragostei eterne.
Cum năstrușnicul nostru ghid indian nu s-a dezmințit nici de data acesta, nerăbdarea ne-a fost pusă la încercare chiar de la intrare. Ei bine, acest monument se află într-un complex mult mai mare, iar de la intrarea propriu-zisă unde este oficiul pentru bilete și se află și o parcare mare, trebuie parcursă o distanță de 1,2 km. până la intrarea în zona monumentului. Dar cum nu aveam încă biletele de intrare și nimeni nu se grăbea( ha-ha) am fost așezați la o codă măricică( câteva sute de oameni). După vreo jumătate de oră lucrurile începe să se miște. Dacă ghidul nostru ne-ar fi respectat, pentru turiștii străini există o intrare separată, unde se verifică doar pașaportul și lucrurile evoluează mult mai rapid. Iar biletele se pot cumpăra on-line( sîc!). Prețul aproximativ pentru un adult este de 15 usd.
Urmează apoi urcarea în mini-caruri care sunt gratuite și te duc direct la intrarea principală. Înainte de asta, obligatoriu se trece pe la un ghișeu care împarte galoși de unică folosință fără de care nu se poate intra în mausoleu și primești gratuit o sticlă mică de apă.
Pe măsură ce ne-am apropiat de intrare și punctul de securitate, aglomerația a devenit tot mai apăsătoare. Dar controlul de securitate a fost și mai rău. Pentru a intra în compex nu sunt permise camere foto, video, selfie-stickuri, lichide, mâncare, obiecte mari. Doar telefonul mobil. Toate bagajele au fost scanate dar și controlate amănunțit de cei de la securitate care efectiv scotoceau prin genți, apoi a urmat un control corporal ( bine măcar că sunt linii separate pentru femei respectiv bărbați). Controlul accesului mi s-a părut destul de haotic, toate gențile sunt puse de-a valma, așa că am tras o spaimă când nu mi-am regăsit geanta pe banda pe care am pus-o la scanner. Exista riscul ca să fie luată de altcineva, voit sau nevoit. Câteva minute de panică au fost suficiente. Mă vedeam deja fără pașaport! Alt tricks local. Din fericire, mi-am găsit geanta aruncată într-un morman de bagaje… iar personalul de la control, luptătoare de gherilă.
În fine, a venit momentul așteptat reușind să accedem în interior. Complexul Taj Mahal este imens, cum imens a fost și numărul celor prezenți( câteva mii de oameni), vizita devenind ,,misiune imposibilă,,.
Zăresc cu emoția în gât vârful domului mausoleului printre mulțimea ce căuta să ne strivească. După ce am reușit să mă strecor prin puhoiul de oameni( așa aglomerație și apăsare am mai trăit doar la Muzeul Armatei de teracotă din China), cu grijă de a nu-mi scăpa telefonul din pricina înghionțelilor, în fața ochilor se deschide curtea aranjată în unghiuri drepte iar în față mausoleul de culoarea fildeșului unde odihnește Mumtaz Mahal.
Povestea monumentului-mausoleu o are ca eroină pe Mumtaz Mahal, prințesă persană și ce-a de-a treia soție a împăratului Mughal Shah Jahan. Ferventă susținătoare a soțului său, îl însoțea adesea în campaniile militare din acele vremuri. Însărcinată fiind cu cel de-al 14-lea copil, prințesa Jahanara Begum, Mumtaz Mahal auzind că soțul său a fost rănit a plecat înspre acesta. Datorită drumului anevoios, prințesa a născut prematur și în cele din urmă a decedat datorită complicațiilor, având doar 38 de ani. Înainte de a închide ochii pentru totdeauna, prințesa i-a cerut soțului său să-i făgăduiască că nu se va mai căsători, că va ridica în memoria ei un mormânt nemaipomenit și că va veni să o viziteze la fiecare aniversare.
Soțul său a fost răpus de durere însă a respectat dorința prințesei și a hotărât să ridice un mausoleu nemaivăzut unde să își îngroape consoarta. Lucrările au început în anul 1631 și au durat 22 de ani. Au fost folosite cele mai prețioase materiale, marmură albă pentru mausoleu și gresie roz pentru moschee și porțile de acces. Când mausoleul a fost terminat, împăratul a fost profund impresionat afirmînd că ,, am făcut ca soarele și luna să verse lacrimi din ochii lor,,. Și asta descrie destul de fidel amploarea lucrării.
Despre felul cum a fost proiectat și construit compexul circulă și azi mai multe legende, printre care că împăratul a poruncit tăierea brațului drept al arhitecților care au proiectat complexul astfel încât să nu mai poată desena ceva asemănător, iar muncitorilor ce au lucrat la mormânt li s-a luat viața, despre sacrificiile din timpul aducerii materialelor din care este construit mausoleul dar și costurile exorbitante până la finalizare.
Ceea ce este cert este că dragostea împăratului pentru soția lui este spusă și dusă peste veacuri fiind încrustată în piatră pentru totdeauna.
O altă legendă este cea legată de culoarea marmurei mausoleului care s-ar schimba regulat, dar aceasta este mai degrabă reflexia luminii solare sau chiar a lunii, marmura fiind albă.
Grădina mausoleului este geometrică, cu linii drepte, și asta scoate și mai mult în evidență piesa centrală a complexului: mausoleul din marmură albă.
La acel moment în grădină se făceau lucrări de întreținere și era scoasă apa din bazinul cu apă și arteziene. Dar în schimb erau foarte mulți oameni. Mausoleul este construit pe un soclu impunător, de aceea și pare foarte înalt. În zona mausoleului se pun acei galoși de unică folosință primiți la intrare, altfel nu este permisă urcarea. Aidoma unor soldați solitari, minaretele mausoleului străjuiesc în cele patru puncte cardinale domul imens. O coadă impresionată era formată la intrarea în interior.
Așa am avut timp să văd mai bine și de aproape această bijuterie arhitecturală. În interior nu este mare lucru de văzut, totul este foarte simplu, fără decoruri, doar unele sculpturi în marmură. Chiar în centru, există un perete din marmură traforată, printre care se zăresc două sarcofage. Dar acestea sunt doar replici, sarcofagele eroinei Mumtaz și al împăratului Mughal Shah Jahan fiind depuse într-o criptă la subsol unde accesul nu este permis.
Cum soarele aproape a apus și începuse să se întunece, s-a apropiat ora închiderii. Miile de oameni se îndrepau spre ieșire și odată cu ei și grupul nostru. Și dacă credeți că ieșirea a fost mai ușoară decât intrarea, vă înșelați. Dimpotrivă, totul părea scăpat de sub control, puhoiul de oameni năpustindu-se violent la poarta de ieșire. Iar acolo începe ,,lupta ,, pentru un loc în mini-carurile ce mergeau spre ieșire. Aproape să fim luați la bătaie de mulțimea nemulțumiă că le vom lua locul. A fost incredibil și m-am bucurat din inimă cănd am ajuns la autocar întregi.
Trecând peste toate situațiile neplăcute, mă bucur că am putut vedea pe viu această bijuterie a arhitecturii islamice cu influențe indiene devenit simbol iconic al Indiei. ,,O lacrimă pe obrazul timpului,, după cum obișnuia să îl descrie cunoscutul filosofRabindranath Tagore.
Locul are o poveste frumoasă deși tragedia poveștii este accentuată de soarta împăratului care detronat fiind de unul din fii săi, a fost exilat în fortul din apropiere de unde împăratul a putut privi spre Taj Mahal ultimii ani din viață. În cele din urmă, cei doi soți s-au reunit fiind îngropați alături în mausoleu.
Nu-i de mirare de numărul mare de oameni ce vin aici zilnic doar pentru a trece prin fața mausoleului și a-și jura iubire eternă.
Fortul Agra
În bogatul patrimoniu UNESCO se află Fortul Agra. Construit la începutul sec.XVI, aici a fost încoronat împăratul Humayun, dar aici a fost și reședința împăratului Shah Jahan și al iubitei sale soții Mumtaz Mahal.
Dacă Taj Mahalul a fost vizitat la înserat, Fortul Agra a fost vizitat la primele ore ale dimineții, lumina unui răsărit,, întârzâiat,, dându-i o aură aparte. Ceața lăptoasă combinată cu smogul concentrat asupra râului Yamuna( de altfel, unul din cele mai poluate râuri din lume) a făcut invizibil Taj Mahalul, zărit doar câteva clipe în depărtare.
Intrarea în Fortul Agra a fost prin poarta Amar Singh, iar titlul de fortificație este pe deplin meritat. Măsurile de securitate duse spre extrem, aici poți intra având asupra ta doar puține lucruri. Nimic de mâncat sau de băut, camere foto-video, selfiestick, trepied, gumă, bagaje voluminoase. Iar controlul este foarte strict. Și lumea nu este prea prietenoasă mai ales la primele ore ale dimineții.
Fortul este construit din gresie roșie, o culoare foarte puternică și de aici se trage și numele de Fortul Roșu din Agra. Are forma semicirculară împrejmuită de un zid lung de 2,5 km, ce atinge înălțimea de 21 de metri. Fortificația este împrejmuită de un canal cu apă, alimentat din râul Yamuna. Imediat după intrare, este cea mai importantă clădire : Jahangiri Mahal -palatul regal, cu Sala de audiențe publice. Nelipsitul parc al oricărei reședințe regale, extrem de bine îngrijit. Iar verdele crud al peluzei se combina perfect cu roșul-cărămiziu al clădirii. Un stil indi-islamic, cu diverse inscripții persane, iar lucrătura în piatră minuțios lucrată.
După ce am trecut prin două rânduri de clădiri, am ajuns la Musammam Burj – turnul octogonal unde a avut reședința Mumtaz Mahal. Tot aici, și-a petrecut ultimii ani din viață împăratul Shah Jahan, exilat fiind chiar de fiul său, acesta privind mereu de la fereastra încăperii unde a locuit ultimii 9 ani din viață asupra Taj Mahalului, locul unde era înmormântată scumpa lui soție.
Este un loc spectaculos ce nu trbuie ratat, atât datorită combinației de materiale și arhitectură indi-islamică dar și a istoriei de secole, câștigându-și dreptul de a sta alături de celebrele forturi indiene din Jaipur sau Delhi.
În prezent doar 20% din acest fort este deschis publicului, restul clădirilor fiind deținute de armată și tot aici funcționează o școală militară.
Viața de noapte și mâncare stradală în Piața Rawatpara din centrul vechi.
Dacă în timpul imperiului Mughal, Agra a cunoscut o dezvoltare impresionantă, de-a lungul timpului cunoscând creșteri și decăderi, iar azi este un oraș districtual, în ultimii zeci de ani s-a dezvoltat într-un oraș industrial, cu o industrie turistică în plină expansiune.
Cum am avut puțin timp la dispoziție pentru explorarea orașului, aici dormind numai o noapte, seara rămasă la dispoziție am preferat să o petrec în piața de condimente Rawatpara, situată în centrul vechi al orașului Agra. Și cum să faci asta dacă nu cu un localnic și tuk-tuk-ul său. Mi-am rezervat acest tur de pe Get Your Guide, și pentru tot am plătit 150 lei, aici fiind inclusă și degustarea de preparate locale specifice. Cu siguranță a meritat până la ultimul ban.
Pe lângă culorile și aromele vibrante ale condimentelor indiene ce creează un adevărat festin senzorial și o baie de mulțime pe cinste, am putut gusta din faimoasa mâncare stradală : Samosa, kachori, Chaat indian, Lassi, Pani Puri, Dahi Bhallas, Jalebi. Totul la pachet cu provocarea de a înainta prin labirintul străduțelor supraaglomerate și ,,distracția,, deplasării cu tuk-tukul. Ghidul meu Amir a fost la înălțime.
Fiind noapte și extrem de aglomerat nu prea a fost timp să dau atenție la ,,detalii,, dar ziua următoare am avut timp să mă uit peste poze. Dacă cineva se întreabă cum se gătește pe acolo și cât de sigur este să mânânci, ar fi bine să renunțe la întrebare. Sau poate să mânânce cu ochii închiși. Important este gustul, nu-i așa?
