Experiment social

Despre diferitele fațete al rețelelor sociale găsim zilnic diverse postări, mai mult sau mai puțin subtile.

Și de multe ori, acestea se referă la persoane categorisite de rețelele sociale, mai precis Facebook, ca,,prieteni,,. Poate nu întâmplător…

Desigur,cunoaștem că rețelele sociale au plecat de la premisa că acestea pot ajuta oamenii să se conecteze social și să își construiască relații sociale, implicit relații de prietenie. 

Toți cei care dețin un cont pe această rețea socială pot să trimită un mesaj de împrietenire și la rândul lor, primesc astfel de mesaje. Depinde de deținătorul profilului dacă dorește să accepte o atare cerere. Dar ce fel de persoane sunt acești așa ziși ,,prieteni,,? Pot fi asimilați celor din lumea reală? Și mă refer la acei prieteni ,,virtuali,, pe care nu i-am întâlnit în realitate niciodată. Depinde aici de credulitatea fiecăruia. Câtă încredere poți acorda unui astfel de prieten virtual? Pentru că este nevoie de multă încredere,(ca să nu spun credulitate) dacă decizi să dezvălui viața ta, cuiva ,,virtual,,. Doar pentru că este ,,prieten,, cu un alt ,,prieten,, sau altcuiva cunoscut, sau pur și simplu dorești să mărești numărul ,,prietenilor,, nu are justificare.

La fel de bine însă dăm gir acelor cunoscuți, apropiați, prieteni, din lumea reală. Cei pe care îi întîlnim mereu, colaborăm, interferăm, ne vizităm. Putem afirma deci că ,,îi cunoaștem,,. Însă, cât de bine îi cunoaștem? Putem face un experiment simplu. Este un experiment pe care eu l-am făcut în urmă cu câteva luni, prin care am limitat temporar unele persoane din lista mea de prieteni iar pe unele chiar le-am eliminat din listă. Și ce credeți? Nici una dintre aceste persoane nu au avut nici o reacție. Nici măcar nu au fost curioase ce se s-a întâmplat, sau de ce s-a întâmplat aceasta. Nici măcar una. Deci câtă încredere le vom da acestor ,,prieteni,,? Prietenia adevărată trece orice test, timp, continent chiar. Prieten nu este cel care te ,,aplaudă,, pe internet, ci cel care își este alături, necondiționat, atît la bine, dar mai ales la greu. Fără nevoia de ,,social media,,.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to Top