Parcul Național Tarangire
După petrecerea primei nopți în micul orășel Moshi, de la poalele muntelui Kilimanjaro, dis de dimineață, am pornit spre Parcul Național Tarangire, unde am avut prima experiență din ceea ce înseamnă safari în Africa. Mi-am ocupat locul în mașină, în spatele șoferului, Honore, extrem de priceput și simpatic.
Parcul este situat în Regiunea Manyara și se învecinează cu Lacul Manyara, drumul de acces fiind extrem de facil deoarece există infrastructură. După aproximativ două ore, am ajuns la intrarea în parc.
După ce am trecut de poarta de acces, am fost întâmpinați de câteva maimuțe jucăușe, dar și sfioase, care dispăreau rapid printre copaci și tufișuri. În timp de înaintam spre centrul parcului, am văzut și primele animale mari, mai întâi o girafă pe care am observat-o destul de târziu, fiind perfect camuflată printre tufișuri și copaci, apoi zebre și elefanți.
Traseul prin parc este destul de denivelat, având un relief colinar, fiind străbătut de râul cu același nume, care dă de altfel numele parcului.
Parcul este cunoscut drept parcul elefanților și al girafelor, și pe bună dreptate, văzând aici zeci de exemplare splendide. Familii mari de elefanți cu pui, în diverse zone ale parcului, stând liniștiți la umbră. Girafele sunt un adevărat deliciu, sunt cumva curioase dar și sfioase, unele preferând să întoarcă spatele și să se îndepărteze, ingnorând vizitatorii. Am apucat să imortalizez momentul în care capete de girafe apăreau de nicăieri, privind insistent spre noi.
Prânzul a fost luat la pachet, chiar în mașină, deoarece nu este permisă coborârea în incinta parcului.
Parcul Tarangire deține și o populație numeroasă de maimuțe, în special babuini gălăgioși, dar și antilope, căprioare, zebre, eland, gazele și multe alte mamifere precum și păsări care stau pe lângă ochiurile de apă. Mai este renumit și pentru giganticele movile de termite împrăștiate prin tot parcul, cele abandonate devenind case pentru mangustele pitice, extrem de drăgălașe. Nu în ultimul rând, parcul este renumit și pentru densitatea arborilor baobab, unii vechi de sute de ani. Este oarecum liniștit, nefiind prădători, doar babuinii ce sunt mai gălăgioși. Înființat în 1970, parcul este de dimensiuni medii, având doar 2850 km/2, și poate fi parcurs în 5-6 ore.
Lake Manyara National Park-Nestemata ascunsă
Lacul Manyara este, fără îndoială, una dintre cele mai frumoase minuni naturale africane, făcând parte din Parcul Național cu același nume.
Parcul Național și Lacul Manyara a fost ultimul vizitat în aventura africană, însă cu siguranță își merită pe deplin descrierea făcută de celebrul scriitor Ernest Hemingway : „cea mai frumoasă bijuterie văzută vreodată în Africa”.
Locul este de o frumusețe aparte, iar faptul că nu este de dimensiuni foarte mari cum sunt celelalte parcuri și rezervații explorate iar totul este foarte concentrat, îl face și mai spectaculos. Căci da, esențele tari se țin în sticluțe mici!
Mă voi rezuma la câteva date esențiale despre acest loc.
Parcul este situat în Valea Marelui Rift, regiunea Arusha-Tanzania, fiind mărginit de Parcul Național Tarangire și Ngorongoro, și a fost înființat în anul 1960 pe o suprafață de 325 km/2 în jurul lacului Manyara ( lacul are 231 km/2 ), iar ambele fac parte din rezervația mult mai mare a Biosferei Lacului Manyara înființată în 1981 de UNESCO, ca parte a Programului Omul și Biosfera. Apa lacului este alcalină, cu un ph de 9,5.
Datorită climatului și a cantității de apă fluctuante din zona centrală a Africii, lacul este înconjurat de peisaje variate: pădure uscată la marginea lacului, urmată de savana împădurită iar apoi pădure tropicală densă îl face cu adevărat spectaculos, și crează astfel habitatul ideal pentru numeroase populatii de ierbivore mari– antilope gnu, impala, bivoli, elefanti, ceva hipopotami, dar și prădători ( lei și leoparzi ), la care se adaugă un mare numar de maimuțe, inclusiv maimuțe albastre( velvet ). Se știe că Lacul Manyara este un paradis pentru ornitologi, deoarece peste 300 de specii locuiesc sau migrează în regiunea din jurul lacului, printre care flamingo, vulturi pescari ori marțiali, pasărea Hornbill, pelicani, cormorani, berze.
Mai întâi am observat întreaga zonă de la unul din view – pointurile amenajate, lacul fiind înconjurat de o junglă densă, extrem de verde, după care am pornit în explorarea parcului.
Fiind o oră matinală era destul de răcoare, poate și din cauza vegetației dense și abundente. Odată cu înaintarea în parc, am remarcat puzderia de maimuțe, care de care mai agile, mai haioase sau mai gălăgioase. Unele serveau încă micul dejun, având posibilitatea observării în voie a comportamentului acestora. Au fost locuri în care sute de babuini au invadat drumul, creând un tablou desprins parcă din ,,Planeta maimuțelor,,.
Am întîlnit peste tot elefanți, destul de mari ca dimensiuni( deh, au mâncare la discreție) de cele mai multe ori familii cu mulți membri, cu pui abia născuți foarte drăgălași.
După ce am străbătut jungla, am ajuns în zona limitrofă lacului, o zonă foarte liniștită, dar care dezvăluie un peisaj ușor frapant, trunchiuri de copaci despuiați, uscați și înegriți, ieșind din verdele – gălbui al savanei, pâlcuri de palmieri și desișuri de salcâmi. O senzație stranie cumva, viața și moartea la un loc. În fine, ne trezim din visare și observăm pe apă gingașele păsări flamingo roz, ce își făceau de lucru într-un ritm extrem de lent, deși sunt doar în trecere aici în perioada de migrație, dar și pelicani grăsani și câțiva pescăruși gălăgioși. Berzele de mari dimensiuni stâteau țepene asemenea unor războinici maasai. Un specatacol minunat!
O turmă consistentă de bivoli se odihneu la umbră.
Prânzul a fost servit la pachet, de această dată chiar pe malul lacului, într-o zonă cu vegetație abundentă.
Traseul parcului este sinuos, cu poteci înguste ( ai impresia că nu poți să treci), doar în unele porțiuni sunt denivelări mari, mult praf însă cauzat de mâlul adus de apă ce se usucă în sezonul secetos. Pe măsura depărtării de lac, desișul pădurii de tip junglă bucură cu verdele intens și suntele minunate ale păsărilor. Ici-colo se auzeau trosnete, semn că elefanții erau prin preajmă. Chiar am avut parte de câteva traversări intempestive ale elefanților: păzea, vin! Nu este bine să stai în calea unui astfel de elefant, care poate răsturna cu ușurință chiar și un autobus.
Am trecut pe sub ,,dormitorul,, unui piton uriaș, cățărat în vârful unui copac uriaș, digerându-și prada timp de aproximativ trei săptămâni.
Din păcate, nu am văzut celebrii lei care se cațără în copaci, ori leoparzi, nici locul hipopotamilor, având habitatul ( probabil ) în zona opusă lacului.
Cum zona din jurul lacului nu este foarte mare, poate fi parcursă în aproximativ 5-6 ore, însă doar parțial este accesibil vizitatorilor, restul fiind rezervație de biosferă.
Una peste alta, parcul este cu adevărat o nestemată ascunsă, fiind surprinsă de animalele ce sălășuiesc acolo dar mai ales de diversitatea peisajului ce îi dă un farmec aparte.
Cuvintele sunt insuficiente pentru a descrie pe de-a-ntregul emoția trăită, nu doar acum, ci de pe întreg parcursul turului de safari și al rezervațiilor de biosferă. Este un cumul de curiozitate, adrenalină, provocări…
