„VĂ SPUN SINCER MINT PERFECT” sau „ARTA COMPROMISULUI”

Ute Ehrhardt și Wilhelm Johnen, autorii unei cărți reper în materie de adevăr (sau minciună) sub titulatura „VĂ SPUN SINCER MINT PERFECT” sau „ARTA COMPROMISULUI” subliniază faptul că există un adevăr general uman: fără manipulare de sine, nu există fericire în viață.

Optimismul nu ține de soartă și nici de gene, ci doar de stăpânirea de sine, pozitivă. Nimeni nu trebuie să se erijeze în deținătorul adevărului absolut, pentru că astfel ar fi incapabil de compromis și, în general, de orice formă de conviețuire. În iubire, minciunile afectuoase sunt de neocolit.

Afinitatea profundă crește pe seama unei manipulări deliberate și controlate, sfidând toate tiparele genetice și biologice. Sper să vă capteze atenția!

Fragment din Capitolul: ADEVĂRUL ARE TERMEN DE GARANŢIE LIMITAT

„Adevărul este ceea ce ne deosebește mai profund de animale.,, Așa se spune. Iar unii sunt în stare să jure că, adevărul „reprezintă summumul culturii, al civilizației umane. Să dăm crezare unor asemenea afirmații solemne?


Mințim mereu, desigur. Și luăm de bune multe povești servite de cei ce ne sunt aproape.


Dar trebuie să ne punem totuși întrebarea: Cât de stabile sunt adevărurile într-o relație? Cât își păstrează valabilitatea? Iar pornind de la această întrebare, nu putem decât să recunoaștem, mai mult sau mai puțin revoltați, că adevărurile au termen de garanție limitat. Au viața scurtă și nu lasă urme.

Ne place să ne bazam pe o încredere reciprocă, deși știm prea bine că nu suntem dispuși să investim, necondiționat și pe termen lung, devotament și onestitate. Doar totul are o limită!

Chiar dacă este dureros, trebuie să acceptăm că dragostea și „statornicia veșnică” au termen de garanție limitat.”

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to Top