Meșteșug sau artă?
Cappadocia este renumită, printre altele, și pentru meșteșugurile pe care locuitorii le-au transmis de-a lungul istoriei lor vechi din generație în generație. Este vorba de olărit și țesutul covoarelor. În părțile locului se spune că bărbatul care nu știe să olărească și femeia care nu știe să țeasă, nu se pot căsători.
Orașul Avanos are o istorie a industriei ceramice care se întinde până în perioada hitiților datând din anul 2000 î.Hr. Ceramica produsă aici este o adevărată operă de artă.
Și acum, ca atunci, meșteșugarii locali folosesc argila roșie distinctivă a râului Kızılîrmak pentru meseria lor.
Râul Kızılîrmak (sau râul Roșu) servește materia primă folosită de olari, noroiul roșu și un amestec de tuf roșu ce apar pe măsură ce râul erodează stratul de tuf roșu produs de erupțiile vulcanice.
Sub mâna maeștrilor, acest sol argilos uleios și moale devine o capodopera.
Principala sursă de venit a locuitorilor din Avanos a fost întotdeauna fabricarea ceramicii, orașul fiind cunoscut drept ,,capitala,, olăritului în Cappadocia.
Fabricarea ceramicii se moștenește din tată în fiu, din familie în familie, cu aceleși vechi tehnici de sute de ani și secretele aferente. De aceea, localnicii își prețuiesc și au grijă de pământul lor, fiind principala lor sursă de trai.
Am trecut așadar pe la un atelier de olărit, de unde am învățat lucruri interesante. Atelierul este la suprafață, unde are o mică parte despre istoria olăritului și am primit informații despre procesul de fabricare a ceramicii din Cappadocia. Cum spuneam, albia râului Roșu este sursa de sol necesar pentru realizarea ceramicii.
Solurile argiloase care sunt moi și grase sunt cernute și transformate în noroi, care este apoi modelat în așezăminte cunoscute sub numele de „islik” în turcă. Acesta se usucă de două ori: o dată la soare și o dată la umbră. După o săptămână de odihnă, acest ,,aluat,, va fi prelucrat cu roată sau matriță.
Însă, abordarea pe scară largă și convențională este cunoscuta roată.
Înainte să se usuce, vasul format este vopsit și împodobit, fiind lustruit cu o unealtă înainte ca aceasta să se usuce complet. Apoi, vasul este lăsat să se usuce la soare pentru o perioadă de timp adecvată, iar la final, se usucă la 800 grade în cuptoare mari timp de una până la trei zile, fiind menținute în cuptor până s-a răcit. Pentru un aspect sticlos se aplică glazura pe vas atunci când s-a uscat.
Pictarea vaselor se realizează îndeosebi de către femei, unele lucrând acasă, deoarece multe ateliere funcționează pe sistem de ,,cooperativă,,.
Decorarea urmează diferite teme, însă cea mai cunoscută este cea a lalelei, care se găsește pe majoritatea obiectelor ceramice, indiferent de destinația obiectului.
Laleaua a devenit un adevărat simbol național și este prezentă în cultura turcă, deoarece povestea acestei cunoscute flori a început în Orient, pe o porțiune între Turcia și China, în timpul sultanului Suleyman Magnificul. Deși laleaua era cunoscută în Orient, pe la 1500 a început să fie cultivată la curtea sultanului care era fascinat de frumusețea acestei minunate flori, care știa să exprime atât de bine sentimentele sale pentru frumoasa lui soție. Pasiunea pentru lalele a fost transmisă și succesorilor, ea devenind o adevarată obsesie pe timpul lui Ahmet al III-lea în jurul anului 1700, fiind considerată mai valoroasă decât viața. Tot din 1700, în Turcia se ține primul Festival al Lalelelor. Ulterior laleaua a ajuns în Europa, până în Olanda, unde a căpătat o valoarea supradimensionată, prețului unui bulb de lalea valorînd greutatea lui în aur.
Un meșter olar a făcut o mică demonstrație a procesului de fabricare a unui vas ceramic. Pot să spun că deși pare simplu pe bancul de lucru al maestrului, crearea vasului este destul de dificilă.
Mai întâi, meșterul pune ,,aluatul,, pe roată. Roata a început a se învârti rapid, ca urmare a loviturii picioarelor olarului de partea inferioară a roții. În acest timp, olarul modelează ,,aluatul,, ca parte a acestei rotații pentru a produce produsul finit, udând din când în când mâna pentru modelarea mai ușoară. În tot acest timp, zîmbește și glumește neâncetat, spre deliciul privitorilor.
La final, suntem invitați să încercăm roata olarului, și chiar să creem propriul vas.
Am coborât în galeria subterană a atelierului, unde se află expuse produsele prelucrate în atelier, și unde poți să achiziționeazi tot ce este expus la vânzare.
Obiectele ceramice sunt pentru toate gusturile și buzunarele, am găsit și obiecte decorate cu vopsea pe bază de fosfor ce luminează noaptea, ce păreau interesante.
Multe plăci ceramice pictate cu culori vii și motive tradiționale sunt înrămate și vândute ca mici tablouri. Foarte bine lucrate și la un preț acceptabil( 15-20 dolari).
Achiziționarea ceramicii este recomandată ca suvenir din Cappadocia deoarece sunt create manual, folosind tehnici vechi și sunt decorate cu simboluri regionale, ceea ce va aduce mereu aminte de minunata Capadocia. Costul unui produs variază în funcție de dimensiunea acestuia, model, durata procesului de fabricare, însă totul se negociază, în final putând achiziționa un obiect la circa jumate din prețul cerut inițial, sau chiar mai mic.
Cel mai cunoscut model, care este de fapt un simbol hitit și totodată simbol al orașului Avanos, este ulciorul de soare hitit.
Câteva cuvinte de spre acest vas cu formă destul de ciudată. Vasul hitit provine, așa cum îi spune numele, din cultura hitită, soarele fiind primul zeu al hitiților. Prin urmare, ei au modelat acest ulcior pentru a-l simboliza. Au lăsat mijlocul ulciorului gol, simbolizând soarele. Potrivit mitologiei, hitiții umpleau ulcioarele cu vin sau apă și le așezau în direcția soarelui în cel mai înalt punct din zonă înainte de zori. Ei credeau că soarele îi binecuvântează când lumina lui trecea prin acest gol dimineața. Vasul era folosit și ca simbol protector atunci cînd războinicii plecau la luptă, din acest vas fiind turnat vin sau apă în urma lor, pentru a-i proteja și a-i întoarce nevătămați acasă.
Vizita la un atelier de ceramică este o experiență de neuitat, și nu trebuie ratată dacă ajungeți în regiune.
Vizita la fabrica de covoare.
Un alt meștesug reprezentativ pentru orașul Avanos, dar și pentru Turcia, este cel al țesutului covoarelor.
Despre istoria meșteșugului și procesul de fabricare al covoarelor cel mai potrivit este țesătoria covoarelor.
Am purces așadar un unul din ateleirele locale, în fapt o făbricuță de covoare unde am fost întâmpinați chiar de o româncă stabilită în Turcia prin căsătorie.
Prima parte a vizitei are ca scop prezentarea procesului tradițional de țesere a covoarelor, putând asista pe viu la manafuctura unor piese. Țesătoarele sunt localnice( sunt și țesători bărbați), folosesc războiul de țesut manual, aproximativ cum fac femeile românce. Fiecare țesătoare are propriul război, lucrând doar la covorul avut în lucru, după un model prestabilit. Am înțeles că țesătoarea nu se schimbă pe parcursul finalizării unui covor pentru caracterul unic al covorului dat de propria metodă de lucru a fiecărei țesătoare în parte, un fel de ,,amprentă,, de lucru, care sporește de altfel valoarea covorului.
La capătul războiului de țesut are toate materialele necesare, firele colorate și alte ustensile necesare. Fiecare țesătoare lucrează câteva ore pe zi, între 4 și 8 ore, în funcție de capacitatea de concentrare și dispoziția fizică.
Există designer de covoare, acesta crează modelul covorului, culorile folosite și stabilește materia primă, chiar vopsește firele în nuanțele necasare pentru a se armoniza cu modelul.
Țesutul covoarelor este o muncă migăloasă, totul fiind realizat manual, necesită concentrare și îndemânare.
Ni s-a prezentat procesul de producere a firului necesar țeserii unui covor și al vopsirii. Ca materie primă se folosește lâna, mătasea, sau combinate, inclusv bumbac.
Materia primă diferă în funcție de destinația covorului, model sau dimensiuni. Se folosește mătasea naturală, produsă de viermele de mătase, covoarele rezultate fiind adevărate bijuterii, fiind și foarte scumpe. Însă, te vei alege cu o piesă deosebită, mai ales dacă este vorba de un covor de perete( tapiserie) care decorează într-un mod unic o locuință. Am văzut modele deosebite, parcă erau picturi, foarte migălos lucrate.
Am trecut pe la vopsitorie, fiind folosiți pigmenți obținuți natural, rezultând un paletar de culori deosebit de variat.
Lucrul la un covor este cuprins între 3-4 luni, ajungând și la 2-3 ani, totul depinzând de materiale, model și dimensiune. Un reper al prețului este numărul de noduri de pe spatele covorului. Nu încape îndoială că valoarea covorului este dată de munca migăloasă a țesătoarei, unele covoare fiind vândute aici cu prețul unui apartament. ( de exemplu, o carpetă de perete din mătase naturală de apx.60×50 cm, costă în jur de 500 euro).
Am trecut apoi la partea comercială, unde ni s-au prezentat diverse modele, culori, dimensiuni, suntem îndemnați să ne descălțăm pentru a simți mai bine textura covorului. Chiar se recomandă călcarea pe covorul pe care dorești să îl cumperi, deoarece așa vei simți mai bine dacă este ceea ce îți dorești, și cât este de confortabil.
Covoarele lucrate manual sunt obiecte deosebite, dar și prețul este pe măsură. Așadar, dacă veți trece pragul unui astfel de atelier, să fiți înarmați cu răbdare pentru negociere, și evident, cu un buget de măsură.
