O călătorie în Anatolia nu este completă fără vizitarea orașului Konya, una din cele mai vechi așezări umane din lume.
Cercetările arată că zona a fost locuită încă din preistoric, iar la momentul actual, reprezintă una dintre cele mai mari atracții turistice din Turcia.
În ciuda trecerii timpului și a modernizării, orașul păstrează încă aerul unei metropole antice, fapt subliniat și de existența unui ansamblu bogat de clădiri vechi, dar foarte bine conservate. Arhitectura deosebită este unul dintre principalele motive pentru care turiști din întreaga lume vizitează orașul.
Konya este cel mai religios oraș conservator din Turcia. Este, și a fost ,,orașul dervișilor,,.
La un scurt periplu prin oraș ești uimit de maestuoasa Moschee Selimiye construita la ordinul printului Selim între anii 1558 și 1570 dupa modelul emblematicei Hagia Sofia.
Citisem de-a lungul timpului câte ceva despre Rumi și poemele acestuia, iar faptul că am avut oportunitatea de a vizita orașul Konya( pentru că da, Konya mai este cunoscut drept orașul lui Rumi și al Dervisilor Rotitori) m-a bucurat nespus.
În perioada 1 – 17 decembrie, Konya este invadată de turiștii religioși având loc festivalul mondial al dervișilor( se spune că locurile de cazare sunt rezervate cu un an înainte!). Din 2010 acest festival face parte din toate programele Ministerului Turismului din Turcia.
Mausoleul lui Rumi (cunoscut și ca Mevlana) este cel mai vizitat obiectiv turistic din Konya,locul unde se află mormântul celebrului gânditor Rumi, fiind și un loc de pelerinaj pentru credincioși.
Mai întâi câteva cuvinte despre Rumi, sau Mevlana.
Rumi, numele său complet fiind Jalaluddin Muhammad bin Baha’uddin Muhammad Valad, a fost unul din cei mai cunoscuți mistici persani și islamici, întemeietor al Ordinului Mevlevi. Limba maternă a lui Rumi a fost persana.
Denumit „prințul poeților sufi”, a fost un mistic care a amalgamat în sine gânditorul și artistul. În întreaga lui creație el a proslăvit iubirea divină, ghidul spiritual al biografiei sale. El nu l-a căutat pe Dumnezeu în afară, ci în sine însuși.
Acesta s-a născut în 1207 în Persia( Afganistanul de azi ) având un tată învățat, „Sultanul savanților” și mama, fiică de șeic local, familia acestuia refugiindu-se în Konya, capitala turcilor selgiucizi. În 1231, la moartea tatălui său, în semn de mare respect, sultanul și-a oferit Grădina de trandafiri ca loc de mormânt, iar 40 de ani mai târziu, Rumi a fost înmormântat în aceeași grădină și unul din fii împreună cu un discipol au construit mausoleul cu dom cilindric îmbrăcat în ceramică turcoaz, peste mormintele familiei.
Rumi, avea vaste studii în istorie, medicină, filozofie și toate marile religii ale vremii lui, fiind cel mai citit poet antic din Statele Unite, a fost omagiat de UNESCO la împlinirea a 800 de ani de la nașterea sa, creațiile literare dar mai ales poetice fiind recunoscute la nivel mondial.
Despre Rumi, circulă și azi povestea relației spirituale, sufletești, cu Shams-i Tabrizi sau Shams al-Din Mohammad, dervișul rătăcitor, relație ce nu a fost agreată de familia lui Rumi și nici de discipolii acestuia.
Conform legendei, după doar 40 de zile de izolare a celor doi, Shams dispare fără urmă, se pare ucis de discipolii lui Rumi. Depresia lui Rumi după dispariția lui Shams ( soarele ) este imensă, el retrăgându-se în meditațiile sale cu rotații și muzică până la epuizare ( sunt legende că acesta se putea roti zile în șir ) se desparte de prieteni și își numește fiul cel mare mentorul grupului. Acesta a înființat ordinul dervișilor rotitori, Mevleni.
Rumi a scris Mathanawî , o operă monumentală, compusă din aproximativ 25.000 de mii de distihuri. Aceasta scriere este o capodoperă a literaturii persane fiind chintesența întregii gândiri sufite de până atunci, și cuprinde povestiri și parabole cu caracter etic, ilustrate cu pilde din Coran, Tora și Evanghelie precum și din folclorul oriental, cu referiri la filosofia greacă și indiană.
Elif Shafak a scris romanul ,,Cele 40 de legi ale iubirii,, ce are ca personaj central pe Rumi și tovarășul său Shams din Tabriz, romanul punctând cu subtilitate diferențele dintre religie și spiritualitate, dintre datorie și iubire, pe lângă povestea celor două personaje, romanul fiind o apologie a iubirii, privită în multiplele sale ipostaze.
Muzeul – Mausoleu Mevlana din Konya.
Fosta mânăstire Mevlana este înconjurată de ziduri de piatră bine renovate și are mai multe porți. Intrarea turiștilor se face azi doar prin poarta Poarta Dervișilor / Dervişan Kapısı, dar această curte de formă aproape dreptunghiulară are pe fiecare latură câte o poartă: Çelebıan Kapısı, poarta pe care intra îndrumătorul cultului Hamuşan Kapısı / Poarta Adormiților, de fapt poarta care duce la cimitirul unde sunt îngropați cei care au murit în tradiția Mevlana. Se spune că ar fi mai existat o poartă, Pir sau Küstahan, pe care ieșeau doar noaptea cei ce renunțau la penitență și aceasta a fost făcută chiar de fiul lui Rumi.
Prima curte a muzeului, fosta Grădină a Trandafirilor, este plină de morminte vechi până în 1934, acum lipsită de multele roze despre care se povestește atât de frumos. Dar există un mic parc foarte verde și colorat care suplinește întrucâtva povestea celebrei grădini.
După accesul propriu zis( tarifiat, și sub cerința unui control de securitate) am intrat direct în curtea propriu zisă a mânăstirii, curte destul de mică, iar mie mi-a părut foarte aglomerată, poate și pentru faptul că la momentul vizitei erau foarte mulți vizitatori, turiști și credincioși deopotrivă.
În mijloc, poate fi văzută fântâna acoperită pentru abluțiune, foarte importantă pentru cult, un loc ritualic în religia musulmană și unde turiștii europeni și asiatici aruncă bani și își pun o dorință.
Pe partea dreaptă a curții există înșiruite chiliile foștilor călugări, multe renovate și reamenajate, cu manechine care exemplifică activitățile călugărilor, sau ucenicilor, în principale cea de rugăciune. Toate pot fi vizitate, dar trebuie să aștepți la rînd. Aglomerație mare la intrarea în chiliia cu lucrurile filozofului Tebriz, un punct de atracție în cadrul muzeului Mevlana.
În capătul curții este bucătăria, locul în care ucenicii erau trimiși timp de 40 de zile pentru a posti, nu aveau voie să mănânce sau să vorbească nimănui. Acest lucru nu era ușor întrucât, știm cu toții că în bucătărie toate mirosurile zgândăre papilele gustative, bucătăria fiind și locul cel mai gălăgios, în care se vorbește și glumește despre aproape orice. Exista și un loc în care ucenicul stătea solitar pe parcursul zilei.
Bucătăria se continuuă cu locul de servit masa, în care se află și un loc de citire dar și de practicarea dansului rotitor, pentru exercițiu. Locul este animat de manechine îmbrăcate specific vremii, fiind extrem de sugestive.
Tot în curte, există câteva sarcofage ale altor personalități din trecutul Imperiului Otoman, chiar și al lui Sinan Pașa.
Intrarea în Mausoleul Mevlana se face prin poarta de lemn masiv de nuc cu motive geometrice și florale specifice artei islamice de acum câteva sute de ani, susținută de un frumos ancadrament de marmură.
Dintre înscrisurile de pe ușă, unul, dacă îl traduce cineva, sună interesant: ,,Acest mormânt a devenit Kaaba îndrăgostiților. Cel ce vine aici incomplet, va pleca întreg,, (Kaaba este cubul, sanctuarul cel mai sfânt al musulmanilor și se află în marea moschee de la Mecca, loc ce adăpostește legendara piatră neagră).
Restul încăperilor au treceri deschise, mausoleul fiind extins pe parcursul timpului la ceea ce reprezenta inițial locul în care se află sarcofagul lui Mevlana.
Camera lecturii Coranului, locul unde dervișii citeau Coranul până când ordinul a fost interzis de Atatürk, este frumos decorată cu versete din Coran scrise cu litere aurite sau mici tapițerii ritualice, apoi Poarta de Argint, o frumoasă trecere din sala de lectură spre locul unde stătea conducătorul, poartă făcută cadou mânăstirii de către marele vizir Hassan Pasha, așa cum scria pe panoul existent alăturat.
Urmează Sala mormintelor importante, respectiv “Soldaților din Khorassan” și ale apropiaților lui Rumi, fiilor și fiicelor lui, cea de a doua sa soție, conducători ai ordinului Mevleni, dar toți din familia lui Rumı. Sarcofagele de femei se pot identifica ușor pentru că nu au la cap nici un fel de semn, câtă vreme cele bărbătești au turbane și căciulile specifice dervișilor. Din această sală se vede o fereastră cu grilaj gros de metal, Fereastra Nijama. Este o fereastră veche care permitea vederea mormintelor din afara clădirii până cînd acestă sală a fost deschisă publicului.
Mausoleul propiu-zis, cunoscut sub numele Cupola Verde( Kubbe-i Hadra ) este sala din continuarea sarcofagelor și este distinctă prin cei patru piloni asemeni „picioarelor de elefant” care încadrează sarcofagul maestrului Rumi.
Rumi a fost îngropat inițial în Grădina Trandafirilor ce atunci aparținea sultanului, dar ulterior fiul cel mare a construit mausoleul și l-a mutat aici pe Rumi, împreună cu sarcofagele părinților și altor rude. Locul unde se află sarcofagul lui Rumi este ușor de identificat din exterior, fix sub cupola turcoaz care se vede din orice direcție și care este un simbol al Konyei. Spre sarcofag slujitorii aleși ai lăcașului pot intra prin cele două trepte ale scării de argint, donate de un necunoscut, apoi trecând o altă poartă de argint donată de un pașă în 1597. Deasupra sarcofagului se află un candelabru de argint și bronz donat de un alt pașă din Cipru prin sec. XVI sau XVII, de asemeni multe candele, unele semănând perfect cu cele ortodoxe. Este un loc cu foarte multe semnificații, culturale, dar și religioase, fiind un adevărat pelerinaj la mormântul acestuia, unde femei musulmane care își doresc copii, vin cu rugăminți.
A fost extrem de aglomerat, abia dacă puteai să te rotești, dar am putut admira decorul arab specific și câteva din artefactele existente.
Ultima sală, Mica Moschee, nu este deschisă publicului, fiind destinată credincioșilor musulmani ce vin la rugăciune, deși cine dorește poate vizita în condițiile impuse de custozii muzeului( îmbrăcăminte decentă, trebuie să te descalți ș.a.).
Am ieșit în curte, lângă mausoleu există alte câteva morminte cu minunații trandafiri de culoare roșie, apoi m-am îndreptat spre micuțul cimitir Neyzeler, unde se află mormintele celor care interpretau muzica din flaut. Mai arunc o ultimă privire curții și clădirii, și am ieșit prin Kustahan Kapisi, Poarta Dezamăgiților( pură întîmplare !) prin care părăseau mănăstirea ucenicii și candidații ordinului Mevleni care au fost respinși.
Despre dervișii rotitori și ceremonia Sema.
Dervişii rotitori sunt parte a Ordinului Mevlevi, sectă sufistă apărută în secolul al XIII-lea în Konya, Turcia, întemEiată de fiul lui Mevlana.
Un derviș este persoana care urmează calea asctică musulmană mistică, sufistă, cunoscută pentru sărăcia extremă și austeritatea ei. Accentul este pus pe valorile universale ale dragostei și ajutorării, renunțând la iluziile acestei lumi pentru a ajunge la Cel Iubit. Dervișii se nasc spiritual către adevăr, călătoresc și avansează către maturitate spirituală prin stadiile ceremoniei Sema.
Comunicarea lor cu divinitatea se realiza printr-un dans mistic care presupunea rotirea ameţitoare în jurul propriei axe. În timpul acestui dans ei purtau robe albe largi, iar pe cap aveau fesuri înalte. Realizat din bumbac şi lână, costumul dervişilor rotitori are şi câteva simboluri. Fesul înalt de culoarea mierii este sugestiv pentru piatra de mormânt, roba albă care se deschide în timpul dansului simbolizează giulgiul, în timp ce mantia neagră la care se renunţă în timpul dansului este mormântul.
De asemenea, dervişii au o educaţie specială, care le permite să acceadă la perfecţiunea spirituală, la glorificarea Divinităţii. Rotirea în cerc are la bază ideea de ciclicitate: lumea începe şi se termină în acelaşi loc. În credința acestora, nu există obiect sau ființă care să nu se rotească și este comun ființelor rotația electronilor și protonilor în atomii lor, care alcătuiesc totul, de la cele mai mici particule, la stelele de pe cer. Ca o consecință a acestei similitudini, toate se rotesc și omul își continuuă viața, însuși existența sa prin rotația din atomii săi, din elementele structurale ale corpului său, și rotindu-se odată cu pământul însuși.
Termenul „sema” înseamnă cer sau univers, dar poate să semnifice „vocea universului”, potrivit poetului Mevlana. Aşadar, Sema – dansul dervişilor rotitori reprezintă o poveste a desprinderii de sine şi o deschidere către o lume nouă, superioară, o călătorie mistică a ascensiunii spirituale a omului prin intermediul minții și dragostei către perfecțiune. Ceremonia Mevlevi Sema este inclusă din anul 2005 în patrimoniul mondial UNESCO.
Există câteva locuri în care se practică această ceremonie, deși în zilele noaste are caracter mai mult artistic, cei care înfăptuiesc reprezentația având diverite profesii, nefiind călugări propriu-zis.
Ceremonia Sema la care am asistat din orașul Orhatisar, la Deriș Evi ( casa dervișilor) m-a purtat în lumea misterioasă a acestora.
Sala de ceremonie are forma pătrată, un fel de scenă puternic luminată, cei care asistă la ceremonie fiind așezați pe scaune de jur-împrejur.
Ceremonia se desfășoară în liniște, mişcările fiind acompaniate de muzica de taṣawwuf; este o muzică pe ritmul inimii, care le inducea dervişilor o stare profundă și le permitea să se detaşeze de lumea terestră şi să intre în transă. Dar să fiți convinți că muzica pătrunde și în mintea și sufletul privitorilor.
Cei trei dreviși rotitori, încep printr-o închinăciune, după care trec la ceremonia propriu zisă, fiind compusă din 7 părți, fiecare având o anumită simbolistică, iar pozițiile dansatorilor din timpul ceremoniei nu ăsunt întâmplatoare: brațele încrucișate reprezintă numarul unu și marturisește unitatea cu Dumnezeu, iar deschiderea brațelor cu mâna dreaptă întinsă spre cer, cu palma ridicată pentru a primi binecuvântarea cerească, și stânga întoarsă spre pământ, într-o mișcare stânga-dreapta în jurul inimii, reprezintă modul în care dervișul primește binecuvântările și darurile de la Divinitate și le dăruiește oamenilor pe Pământ.
Trebuie să știți că în timpul ceremoniei nu se aplaudă, se păstrează liniște deplină, nu se fac fotogafii sau înregistrări. Fotografierea se permite doar în ultimele 5 minute ale ceremoniei.
Ceremonia a durat aproximativ o oră, dar nu știu cum a trecut timpul. A fost un moment interesant dar și profund spiritual. La sfârșitul ceremoniei, am avut timp pentru vizitarea casei dervișilor, și am fost serviți cu ceai de rodie și mere.
,,Ceea ce cauți, te caută pe tine!,, Rumi
