Sfârșitul de august( considerat sfârșit de vară, deși nu s-ar zice având în vedere temperaturile mult prea ridicate din acest an) avea să ne prindă pe alte meleaguri. Pregătită cu atenție și cu ceva timp înainte, această călătorie în China, țara în care s-au inventat hârtia, tiparul, busola și praful de pușcă, invenții ce aveau să schimbe granițe și cursul istoriei, avea să debuteze cu o surpriză din partea companiei Tarom care s-a gândit să devanseze zborul spre București cu 2 ore. Treziți în miez de noapte, iată-ne în drum spre Timișoara. De aici, la primele ore ale diminieții, am luat avionul spre București unde ajungem după numai o oră.
Urmează câteva ore de așteptare, destul de plictisitoare. Timpul se scurge încet, dar entuziasmul călătoriei anihilează contracarează plictiseala ( pentru că da, în aeroportul Henri Coandă din București nu prea ai ce să faci). Pe lângă faptul că este destul de mic, în aeroport este mai mereu îmbulzeală, iar loc pe scaune, mai deloc. Nici la capitorul mâncare nu stă prea grozav. Noroc cu lounge-ul bussines și facilitățile oferite( nu multe, dar totuși am luat câteva gustări și evident băuturi răcoritoare și cafea). Din București am plecat spre Doha, zburând cu compania Qatar, unde am ajuns după 4 ore și jumătate pe aeroportul internațional Hamad.
Aeroportul din Doha este un adevărat mall, așa că ne pierdem timpul prin magazine și fotografiind Ursul cu lampă creat de elvețianul Fischer ( celebru pentru prețul de achiziție( 6,8 milioane de dolari în 2011) și devenit simbol iconic al aeroportului de aici). De fiecare dată când trec pe aici parcă găsesc noi magazine, sau poate este doar o impresie, însă cu certitudine felul în care se prezintă aeroportul la acest capitol este demn de respect. Dar și la capitolul curățenie și servicii nu stă rău. Din contră, totul este foarte bine organizat și curat. Partea de mâncare o găsești peste tot, în ambele terminale, deci un alt loc unde poți petrece timp dacă este o escală mai lungă. Cum aveam timp suficient( 4 ore și jumătate) mergem să vizităm grădina Orchad din incinta aeroportului, cu un ochi la panoul ce avea să anunțe locul de îmbarcare pentru următorul zbor. Grădina este asemănătoare celei din Singapore doar că este mult mai mică și nu este la fel de spectaculoasă. Îmi place însă că are o pasarelă de-a lungul pe care poți să te plimbi și să observi plantele de la înălțime, iar pe una din laturi o cascadă dotată cu un joc de lumini.
Într-un final, ne îmbarcăm într-un într-un Boeing 777, și ne punem la somn( unii,la film). Ne așteaptă un zbor lung, de 8 ore cu destinația Beijing, China. Trec peste partea de check-in și servicii la bord, care au fost ireproșabile.
Cam așa a decurs drumul spre China.
Înainte să ,,aterizăm,, cred că este util să spun că această călătorie a fost parcursă împreună cu fiul meu, a fost parțial organizată( prin agenție rezervare bilete de avion, cazare și câteva tururi) de restul aspectelor ocupându-ne noi.
Mai întâi trebuie să știți că accesul în China necesită obținerea vizei în avans. La noi în țară există un Centru de vize pentru China care se ocupă cu procesarea datelor, viza fiind acordată cetățenilor români de Ambasada Chinei din București. Pentru viză este nevoie de pașaport, poză, o invitație de la cineva din China( noi am avut de la compania China Peace, un fel de tur-operator de turism din China) dovada achiziției biletelor de avion și a cazării. Plus completarea unui formular on-line, cu foarte multe rubrici și întrebări, contra unei taxe de 510 ron de persoană( informații amănunțite se găsesc pe situl MAE, precum și Centrul de Vize pentru China ). Viza se procesează de regulă în 3 zile lucrătoare și se aplică direct pe pașaport( care este trimis la Ambasadă odată cu documentele pentru viză).
Odată obținută viza, este nevoie să vă instalați un VPN, deoarece în China internetul este controloat de guvern și nu aveți acces la conturile de rețele sociale sau de comunicație, cum este W-app) și să cumpărați cartelă de telefon cu giga de net( e-sim). Noi am avut de la Surf Shark, respectiv Airalo, și au funcționat fără probleme( pentru 8 zile 10 gb sunt suficienți pentru că wi-fi este cam peste tot și merge destul de bine).
Cu plățile în China este o altă discuție, deoarece nu se poate folosi cardul bancar decât dacă este emis de o bancă chineză. Dar ei stau foarte bine la capitolul aplicații și sunt utilizate la scară mare pentru plăți Alipay sau WeChat Pay, pe care le puteți descărcat gratuit și instala pe telefon. Noi am avut Alipay, o aplicație cu foarte multe taskuri și care a funcționat foarte bine la plată peste tot. Chiar surprinzătoare această aplicație prin care poți să rezervi, să cumperi bilete de intrare, de călătorie, să comanzi online și multe altele. O altă modalitate de plată care funcționează este cea cu cash, adică să schimbați în moneda locală. Moneda oficială este yuanul chinezesc, pe care unii îl numesc și renminbi. Cursul de schimb din CNY în USD este cel mai utilizat, și poate fi convertit ușor la birourile de schimb valutar din orașe, sau la hotel, chiar și la automatele de schimb valutar unde scanezi pașaportul și introduci dolarii, primind la schimb moneda locală. Codul valutar pentru yuanul chinezesc renminbi este CNY, notat cu simbolul ¥. În general, nu am avut problema cu plata prin aplicație doar dacă nu merge internetul, iar la plata cu cash, chinezii sunt foarte corecți pentru că primești restul până la ultima monedă( moneda locală are atât bancnote cât și monede, iar 100 CNY sunt aproximativ 65 ron). În piețele tradiționale de regulă trebuie cash, și tot aici se negociază până la jumătate din prețul cerut inițial.
La sosirea în China trebuie completat un formular vamal, un mic tichet ce trebuie păstrat pentru ieșirea din țară. Ce trebuie declarat se regăsește pe situl MAE, dar în principal produse electronice mari, și camere foto-video cu card de memorie, și evident produse de mare valoare, bijuterii sau ceasuri.
Un alt lucru pe care trebuie să îl aveți în vedere este aceea că nu prea se vorbesc limbi străine, de aceea în comunicare de multe ori este nevoie de traducere în limba chineză( pe telefon ). În China se vorbeșe mandarina, dar există regiuni în care se vorbește cantoneza( în toată partea de sud a țării) și șanhaieză( mai ales în Shanghai), și sunt puțin diferite de mandarină iar nu toți localnicii o înțeleg. Dar există cam 200 de dialecte vorbite. Iar despre scris, țineți-vă bine! Există 40.000 de caractere, iar pentru a putea citi un ziar este nevoie să cunoști 3.000 de caractere. Mai mult, un chinez cult recunoaște aproximativ 6.000-7.000 de caractere, iar un muncitor trebuie să cunoască 2.000 de caractere.
Nu în ultimul rând, este nevoie de o trecere în revistă a unor reguli de conduită pe care orice vizitator trebuie să le cunoască, pe de-o parte să nu fie considerate ofensatoare unele manifestări, iar pe de altă parte, pentru a nu risca să încalci unele legi sau reguli și să fii amendat sau interogat de poliție( care este în număr foarte ridicat peste tot). Pe scurt, norme de conduită de bun simț( chiar de bun simț) de la cum te adresezi, cum te îmbraci și cum te manifești în anumite locuri și situații( ridicarea vocii, gesturi obsene, aruncat pe jos diverse gunoaie, țigări, ș.a.m.d).
Primul oraș din această vacanță, circuit sau aventură a fost Beijing.
Beijingul este capitala politică a Chinei, și tot aici se află conducerea administrativă.
Găsim un aeroport modernizat, destul de mare la prima vedere, așa că abia așteptăm să vedem cum este orașul. Formalitățile de intrare au decurs repede, practic se verifică viza, se prelevă amprente digitale și o scanare de retină, și gata. Bun venit în China!
La prima vedere, găsim un oraș modern, ordonat, nu foarte aglomerat, în ciuda faptului că era aproximativ ora 15 p.m, a suprafeței vaste( 16.800 km/2) și a celor 22 milioane de locuitori. De la aeroport până în zona centrală din oraș am mers circa 45 minute, iar prima chestie interesantă a fost arhitectura cartierelor periferice cu blocuri ce semănau izbitor cu cele din orașele natale. Hmm…
Cazarea rezervată la un hotel aproape de centrul orașului, dar într-o zonă liniștită, înconjurat de blocuri rezidențiale. Înainte să ajungem la cazare, trecem pe lângă noul centru de afaceri din Beijing cu celebrul său turn CITIC înalt de 528 metri și interesantul CCTV folosit de televiziunea chineză, considerat de criticii din lumea arhitecturii drept cea mai mare lucrare de arhitectură construită în acest secol( dar cu certitudine este printre cele mai mari clădiri de birouri din lume). Locul este împresurat de zgârie nori îmbrăcați în sticlă, numai bună să oglindească apusul în plină desfășurare.
Ziua se încheie cu o cină tradițională, unde vedeta a fost ,,rața Pekin,, un preparat specific locului dar pe care îl găsești și în alte locuri din China.
Pregătirea raței presupune mai multe etape, cele mai importante fiind marinarea și coacerea lentă. În plus se folosește mult zahăr, de unde biata rață pare glazurată, arătând mai degrabă a desert. Astăzi, probabil că marinarea nu mai durează așa de mult dat fiind că este cerere mare din acest fel de mâncare.
Servirea este și ea interesantă, rața fiind tăiată în felii foarte subțiri de către bucătari ce fac doar treaba asta,și se pun pe mici platouri. Pielea crocantă cică e cea mai gustoasă(nu mă întrebați de gust, eu am participat la cină pentru experiență nemâncând carne). De obicei, fâșiile de carne se combină cu diverse sosuri și se pun într-un fel de lipie foarte subține, cu felii de castravete crud și ceapă tocată, în final arătând ca un rulou mai mare. Au mai fost servite și alte feluri de mâncare, orez, tofu și ciuperci, ceva mâncare din vinete foarte gustoasă( bun, bun). A fost o experiență interesantă, mai ales că a fost primul contact cu obiceiurile și viața din China, pe lângă faptul că piesa centrală a cinei a fost acest preparat, servit într-o ambianță ,,de la mama ei,, .
Trag concluzia că a călători la tinerețe face parte din educație, iar la bătrânețe din experiență.
