V-ați întrebat vreodată cât cântărește sufletul?
Și nu e o întrebare pur retorică. Are sufletul greutate? Ce ar trebui și mai ales cum ar trebui să cântărim?
Dacă ar fi să definim sufletul, putem vorbi despre toate procesele afective, intelectuale și voliționale ale omului.
În majoritatea tradițiilor spirituale, filozofice și psihologice, sufletul reprezintă esența imaterială (muritoare sau uneori nemuritoare) a unei persoane sau lucru viu.
În timp, tema sufletului a preocupat cu intensitate atât ştiinţa, cât şi filozofia.
Mai mult, la începtul sec.IX, un medic american a efectuat mai multe experimente pentru a determina cât cântărește sufletul. Alţi oameni de ştiinţă, chiar fizicieni, sunt convinşi că au dovada că sufletul chiar există.
Însă, oricum ar fi, sufletul omenesc este în centrul identității personale a unei ființe omenești. Așa cum a spus C.S. Lewis( celebrul autor al seriei Cronicile din Narnia): „Nu ai un suflet. Ești un suflet. Ai un trup.” Cu alte cuvinte, identitatea personală nu se bazează pe a avea un trup, ci este necesar un suflet.
Ne întoarcem astfel spre prima perspectivă a definiției: sufletul este ceea ce ne face răi sau buni, afectuoși sau indiferenți, pașnici sau agresivi. Suma a ceea ce facem și a ceea ce dorim să facem.
Sțiți expresia aceea care spune despre cineva că are sufletul ,,greu,,? Ce se referă la cei care au făcut ceva foarte grav celor din jur, expresie ce se referă la greutatea sentimentelor lui, de fapt a emoțiilor negative ce îl împresoară odată cu conștientizarea rezultatului acelei acțiuni? Există evident un adevăr în aceasta, deoarece oamenii nu sunt răi, ci doar se scaldă într-un nivel energetic de conștiință grosier, unde sunt dominați în totalitate de emoțiile joase: mânie, frică, furie, vinovăție, rușine sau ură. Acestea sunt ,,greutățile,, sufletului care ne îngreunează sufletul. Și ne duc în jos. Tot mai jos.