Dan Puric, născut la Buzău în 1959, este cunoscut ca actor, regizor de teatru, eseist și autor.
Prefața cărții ,, Despre Omul Frumos,, scrisă de Dan Ciachir, ne prefigurează conținutul cărții:
,,După atâta amar de bășcălie și deznădejde, de autoflagelare, a sosit ceasul să spună cineva, pătrunzător și adecvat, că nu este chiar o nenorocire să fii român. Dimpotrivă. Dan Puric are o alcătuire orfică-aceasta fiind opusl retoricii. Flautul său fermecat vine din adâncurile nației și are afinități organice cu interogațiile pe care și le-au pus în același sens intelectualii interbelici. Numai că el nu folosește semnul întrebării. Spre deosebire de cărturarii prezentului, Dan Puric aduce cu sine afirmația, lăsând dubiile și aporiile pe seama belferilor. Leagă nația de Dumnezeu cât se poate de strâns și nu vede în români indivizi, ci persoane. Dan Puric n-a apărut întîmplător acum. Cu o vorbă a lui Iorga: vremea l-a scos în cale.,,
În Omul Frumos, descoperim că acesta nu este vizibil, el nu are imagine, țâșnește în aparență, într-un gest mic, iar acel gest este izbăvitor și persistă în suflet toată viața, ca o icoană.
Omul Frumos este de fapt caracterul omului, ființa sa interioară, iar un lucru important în epoca în care trăim este capacitatea de a recunoaște Omul Frumos, pentru că Omul Frumos nu mai este la modă, ci omul util, la modă este omul eficient. Filozoful Plotin spune: ce văd este frumos, ce aud este frumos, dar mai este ceva. Acestea sunt lucruri măsurabile, dar mai apare ceva ce este nemăsurabil, cum ar fi sufletul.
Configurarea omului frumos are implicat un urcuș spre altitudinea stadiului moral și religios, nimbat de o smerenie și umilințe active, întrucât are de învins vrășmași redutabili: uitarea, oportunismul, lașitatea, indiferența, sfidarea valorilor autentice. Reașezarea în locul acestora a virtuților aspiraționale presupune cultivarea unei atitudini ferme și curajoase, care ne-ar arăta fața senină a acestui om.