În majoritatea covârșitoare a cazurilor, divorțul se termină la tribunal. Am observat de-a lungul timpului ,,actorii,, dar și ,,figuranții,, unor piese, mai bine sau mai prost regizate.
Văzând adesea că soții împricinați (actorii) erau însoțiți de o ,,cohortă,, de rude sau cunoscuți (figuranții) m-am întrebat care este rolul lor în toată această poveste, în final, prin divorț punându-se capăt unei povești de viață
.Atunci când auzim că prieteni, rude, colegi sau simpli cunoscuți, se separă, primul gând este cel de a cunoaște motivul și implicit, cine este vinovatul ? Trebuie să existe un motiv, și încă unul care să ne satisfacă. Vrem cu orice preț să scoatem la lumină pe cel vinovat, să îl judecăm. Nu ne întrebăm însă dacă avem acest drept, și ce ne îndreptățește să judecăm pe altul. Cât de bine controlăm adevărul?
Mulți se poziționează într-una din tabere. Da, ați citi bine. Tabere! A început un ,,război,, din care își doresc cu orice preț să facă parte, să îl zdrobească pe ,,adversar,,! Să fie ,,eroi,,… Dintr-o dată nu mai există prietenie, colegialitate, familie, respect, ci doar dorința de a-l ,,îngropa,, pe celălalt, murdărind cu vorbe sau chiar fapte realitatea. Și care nu ar trebui să privească pe alții.
Este regretabil că unii nu înțeleg că divorțul se poartă între doi soți, soții divorțează între ei, nu față de prieteni sau rude, nu are loc nici un război, pur și simplu se pune oficial capăt unei căsătorii. Nimeni nu se întreabă ce se întâmplă după ,,război,, cum vor da ochii cu cel ,,înfrânt,, pentru că, da, în orice confruntare nu poate fi decât un câștigător. Nici o mustrare de conștiință? Nici o remușcare? Probabil că nu, în fond, gustul victoriei este tot ce contează.