Ziua trei din acest safari a debutat la ora 7, când am plecat din orășelul Karatu cu destinația Serengeti.
Micul orășel Karatu, este capitala districtului cu același nume din Regiunea Arusha, are o populație de aproximativ 26.000 locuitori și este punctul de plecare al multor tururi de safari, în principal spre Serengeti, găzduind aventurieri din întreaga lume.
După micul dejun ( destul de sumar) la locul de cazare Omega View Hotel, ne-am îmbarcat din nou cu toate bagajele pornind cu entuziasm spre următoarea aventură.
Drumul spre Serengeti trece prin Zona de Conservare Ngorngoro, unde am ajuns în circa 30-40 minute, pe o șosea impecabilă. Era puțin nor, cam răcoare fiind totuși devreme, dar mai ales din cauza altitudinii, zona aflându-se la peste 2000 metri altitudine, așa că am băut o cafea la poarta de intrare în Zona de conservare unde am zăbovit destul de mult, șoferul nostru având nevoie de obținerea unor aprobări și verificări la autovehicule. Am profitat de timp și am intrat la Centrul de informare din clădirea ce cuprinde poarta propriu-zisă unde am citit despre zona de conservare dar și despre viața sălbatică din întregul areal.
După ce am intrat în Zona de conservare am făcut o oprire la unul din view pointurile asupra craterului, unde am făcut poze și am continuat drumul spre destinația din acea zi.
Drumul spre Serengeti este destul de dificil, după ieșirea din zona de conservare Ngorongoro fiind doar drum bătătorit, cu foarte ( foarte!) mult praf și denivelări. Un drum foarte prost. Imposibil pentru noi europenii, dar cu destulă îndemânare șoferul și ghidul nostru a reușit să ne ducă la destinație fără daune prea mari și fără să rămânem pe marginea drumului.
Pe acest traseu, am avut ocazia să văd diverse tipuri de peisaj, de la zonele înalte împădurite de junglă din Zona de Conservare Ngorongoro, la zone înalte cu vegetație alpină uscată, la cele lipsite de vegetație, apoi vegetația de tip savană, cu locuri extrem de aride, fără apă. Doar pietre și mult praf!
În drumul spre Serengeti am întâlnit multe așezări de maasai, relocați aici de guvern din craterul Ngorongoro, turme cu sute de capre sau vite, păstorite de maasai îmbrăcați în culori vii, adevărate pete de culoare în peisajul de culoarea mierii. Atenție, la oprirea mașinii aceștia vin la geam cerând bani dacă dorești să îi fotografiezi, dar sunt bucuroși dacă li se oferă și mâncare sau sticlă cu apă.
Babuini, zebre și multe girafe de-a lungul traseului înveseleau peisajul devenit și mai arid din cauza secetei.
OLDUVAI– poveste fără sfârșit
Situat în Zona de Conservare Ngorongoro, pe drumul de legătură cu Parcul Național Serengeti, situl Olduvai Gorge ridică încă întrebări pentru paleoantropologi și nu numai.
În anul 1959, Mary Leaky a descoperit aici un craniu perfect conservat, dovedit ca fiind strămoșul genului Homo, sub denumirea Paranthropus boisei.
Tot aici aveau să fie descoperite un an mai târziu și urmele lui Homo habilis, presupusul creator al primelor unelte și primul reprezentant al genului Homo.
Așa a început povestea fabuloasă a acestui loc, leagănul strămoșilor omului contemporan.
Din anul 1979, întregul sit face parte din Patrimoniul Mondial UNESCO.
Monumentul Cheile Olduvai a fost ridicat pentru a comemora acest sit semnificativ, fiind folosite la scară mare cele două modele de creanii descoperite pentru prima dată la Cheile Olduvai: Paranthropus boisei și Homo habilis.
Numele locului este preluat din limba Maasai în care cuvântul oldupai înseamnă „locul sisalului sălbatic” o plantă suculentă foarte comună din Africa de Est.
Un loc arid, în care extremitatea condițiilor de viață ne surprind, dar în același timp, ne fascinează. O carte deschisă în care ne citim trecutul!
,,Nimic nu e mai interesant decât să te întorci într-un loc unde nimic nu s-a schimbat, doar ca să vezi cât de mult te-ai schimbat tu,,
