20 septembrie 2023.
Ultima zi a Festivalului Internațional George Enescu la Timișoara, s-a încheiat cu un concert inedit susținut de Manchester Camerata, ansamblu apreciat de către publicația The Times ca fiind „cea mai curajoasă orchestră din Marea Britanie”. Cu numeroase concerte și colaborări la activ, Manchester Camerata reprezintă un amestec de măiestrie și excelență artistică.
Directorul muzical vizionar, Gábor Takács-Nagy, consideră muzica ,, medicament spiritual,,.
Orchestra s-a făcut remarcată nu doar prin prisma colaborărilor internaționale, cu artiști de renume mondial precum Martha Argerich sau New Order, cât și prin prisma implicării sale în sănătatea psihică a comunităților, din perioada pandemică, când a oferit publicului concerte deosebite.
Seara a fost plină de emoții vibrante, un amestec de sentimente și trăiri. Alături de Manchester Camerata dirijată de tânărul Vlad Vizireanu, pe scena Filarmonicii de Stat Banatul din Timișoara, a urcat tânăra saxofonistă Jess Gillam. Originară din Ulverston, comitatul Cumbria, Jess animă lumea muzicală cu talentul ei remarcabil și prin energia ei contagioasă. Dornică de a inspira oamenii și de a aduce bucurie prin muzică, Jess invită audiențele în călătorii de descoperire, prin interpretările sale electrizante și programele sale eclectice.
„Muzica exprimă ceea ce nu poate fi exprimat în cuvinte și ceea ce nu poate rămâne tăcut.”









