Tindem să ne îndoim de realitatea unei fapte, a unui gest sau a unei vorbe. Și pe bună dreptate. Poate am fost mințiți, înșelați ori trădați. Avem tot dreptul să ne îndoim.
Am mai vorbit despre cartea psiholoagei germane Ute Ehrhardt ,,Vă spun sincer, mint perfect (sau Arta compromisului),, în coautorat cu soțul acesteia, Wilhelm Johnen (la fel de cunoscut, fiind autorul volumului ,,Fetele bune ajung în rai, fetele rele ajung unde vor,,). Însă, cartea acestora tratează minciuna sub diferitele ei aspecte, și chiar îndrumă spre ,,minciuna de compromis,, (cum ar fi de exemplu să spui unui muribund că arată bine, doar pentru a-i da speranța vindecării).
Dar cât adevăr sau mai bine zis, sinceritate, stă în spatele unei fapte, a unui gest sau a unei vorbe? La acestă întrebare sunt convinsă că oricui îi este greu de răspuns. Nu vom ști niciodată cât de sinceră e fapta, gestul sau vorba, care sunt adevăratele lor intenții?
Putem doar să presupunem într-un fel sau altul.
Suntem învățați din copilărie ( sau cel puțin ar trebui să fim învățați ) să fim sinceri, adică să spunem adevărul în orice conjunctură. Pe parcurs însă, ne convingem de sinceritatea celor din jur și ajungem să iubim mai puțin adevărul.
Și atunci trebuie să ne privim în oglindă și să ne întrebăm: cât de sinceri suntem cu ceilalți? Dar cu noi înșine?
