Trăim vremuri în care totul se vrea perfect. Un anumit stil de viață, mâncare, model de autovehicul, ceasuri sau haine. Chiar și copiilor le este impus să aibă rezultate maxime la școală, sau să învețe o anumită limbă străină, să urmeze cursuri de balet ori tenis, considerând că așa trebuie.
Suntem considerați imperfecți în lipsa unor așa zise ,,etaloane,, impuse de către cine?
Și cum ar trebui să definim,, perfecțiunea,,?
Am în minte povestea trifoiului cu patru foi. Atunci când vedem simbolul trifoiului cu patru foi sau chiar îl găsim în natură, ne considerăm cei mai norocoși din lume. Câți știm însă că un trifoi cu patru frunze este rezultatul unei anomalii genetice a plantei. Este excepția de la regulă. De aceea, acesta se găsește mai rar, unul la circa 10.000 plante. Iar povestea norocosului trifoi cu patru foi nu își găsește originea, de-a lungul timpului dându-i-se diverse interpretări, preponderent religioase, până la apogeul laicizării din zilele noastre.
Cu toate acestea, este considerat un lucru ieșit din comun, fiind norocoși când îl primim.
În Japonia, imperfecțiunea unui lucru este preferată perfecțiunii. Unul din ultimele trenduri în materie de design interior este conceptul „wabi-sabi” ce provine din filozofia japoneză și definește arta de a găsi frumusețea în imperfecțiune, autenticitate și în contemplarea naturii. Nu calitățile precum puterea, invincibilitatea sau perfecțiunea sunt apreciate, ci mai degrabă fragilitatea, modestia și vulnerabilitatea.
Iată că nu tot ce noi considerăm că este ,,perfect,, este frumos ori valoros. Să ne bucurăm de toate imperfecțiunile ce ne înconjoară, dar mai ales să fim mândri de propriile imperfecțiuni.
,, Lucrurile frumoase nu sunt perfecte, sunt deosebite,, ( Bob Marley).
