Kenya nu este doar o destinație de safari ci și căminul tribului Maasai.
Maasai sunt bine cunoscuți pentru cultura lor unică și îmbrăcămintea tribală, dusă peste timpuri. Dar mai ales peste ținuturile lor.
Ce sunt maasaii și care este povestea lor.
Maasaii sunt un grup etnic indigen din Africa, mai bine spus un trib, semi-nomad. Sunt răspândiți mai ales în Kenya dar și în nordul Tanzaniei. Datorită tradițiilor, obiceiurilor și îmbrăcămintei lor distincte și a reședinței lor, maasaii sunt printre cele mai importante grupuri etnice africane și sunt unul dintre puținele triburi care și-au păstrat majoritatea tradițiilor și stilului de viață. Sunt vorbitorii limbii ,,maa,, o limbă derivată din nilo-sahariană. Kenya recunoaște peste cincizeci de triburi de nativi de aceea există diferențe între regiuni și chiar între familii din aceiași regiune iar fiecare având o particularitate prin care se disting de restul, constând în vestimentație, modul de construire a caselor sau tatuaje. Cumva comun este lipsa unui incisiv, extras deliberat la vârsta tânără, operațiune menită să salveze viața în cazul unei mușcături veninoase.
Maasai coexistă cu natura și au nevoie de mult pământ deoarece au supraviețuit în mod tradițional de pe urma turmelor de vite și a caprelor. Și asta îi leagă strâns de pământurile lor.
Dar viața lor s-a schimbat în Africa ,,modernă,,. Până la sosirea coloniștilor europeni, triburile Maasai au ocupat cele mai fertile pământuri. Deși s-au luptat să-și păstreze teritoriul, sulițele lor nu se potriveau trupelor britanice înarmate, maasaii pierzând tot ce este mai bun din pământul lor în fața coloniștilor europeni. Iar mai apoi societății moderne modelate de progres și dezvoltare.
Forțați să se mute în afara regiunilor protejate mai precis din teritoriile ocupate de parcurile de safari, azi sunt sunt co-dependenți de comerț și economie, fiind nevoiți să se alinieze localnicilor. În trecut, maasai se ocupau strict de creșterea vitelor și a turmelor de capre, necultivând pământul deoarece considerau că acesta le-a fost dat pentru pășunat. Din același motiv, cei decedați erau lăsați pe câmp nefiind îngropați pentru a nu ,,strica,, pământul, și nu practicau agricultura considerând că terenul este doar pentru ceea ce crește în mod natural.
În prezent, populația Maasai este estimată între 900.000-1.000.000 oameni, dar cifrele diferă într-o parte s-au alta în urma recensămintelor oficiale.
Guvernele din Kenya și Tanzania au stabilit programe pentru a-i încuraja pe masai să-și lase în urmă stilul lor tradițional de viață semi-nomad, dar poporul Maasai și-a continuat obiceiurile vechi, păstrând portul tradițional și modul de construire a caselor. Totuși, acest lucru se schimbă, încet-încet.
Un scut tradițional maasai este pus azi pe steagul Kenyei și se regăsește ca simbol pe multe obiecte.
Sunt multe locuri în care poți să vizitezi și să petreci timp cu familii de maasai, pentru a vedea cum trăiesc și să te bucuri de cântecele dar mai ales dansurile lor tradiționale și unice.
Cum a fost interacțiunea cu o familie de Maasai din Maungu, Kenya.
Malekeni Village este numele comunității de maasai pe care am vizitat-o în provincia Voi, Kenya.
Satul propriu zis este situat chiar lângă calea ferată ce taie parcul Tsavo pe mijloc, căreia i se mai spune ,,calea ferată a morții,,. De ce i se spune așa? Am făcut referire în articolul precedent la această cale ferată și faptele tragice petrecute aici în urmă cu 140 de ani, când în timpul colonizării de către britanici s-a hotărât să se construiască o cale ferată care să lege Kenya de Uganda, ambele fiind colonii britanice. Dar planurile le-au fost îngreunate în zona râului Tsavo, pe atunci teritoriul leilor ,,mâncători de oameni,,. De ce ar fi atacat leii și mai ales de ce ar fi mâncat oameni? Prin acel loc treceau caravanele în ruta lor spre mare dar mai ales erau transportați sclavii către portul Mombasa, iar mulți nu rezistau drumului lung și condițiilor extreme, decedând pe drum, leșurile abandonate fiind mâncate de leii care trăiau în zonă. Tot aici erau multe comunități maasai datorită condițiilor bune de pășunat, fiind deseori atacați de lei cărora păstorii nu le puteau face față. Așa s-a emis ipoteza că leii erau familiarizați cu gustul cărnii de om, făcând în jur de 130 de victime( numărul victimelor este dat de responsabilul construcțiilor, deși a fost contestat de autorități care au raportat doar 30 de victime).
Satul este de fapt o familie extinsă, aici este o organizare de tip patriarhat. Conducătorul satului pe nume Lancai, ne întâmpină cu un zâmbet larg după care ne prezintă locuințele și tradițiile.
Locul este împrejmuit de un morman de crengi, impenetrabil pentru om și animale. Curtea are o formă circulară, locuințele fiind înșiruite în jurul ,,kralului,, adică țarcului cu animale amplasat în mijloc.
Casele maasai pot părea neobișnuite, de regulă au formă circulară, dar aici am găsit case de formă dreptunghiulară, de construcția acestora fiind responsabile femeile din sat. Tradițional, se folosesc doar bețe, piei de animale și pământ amestecat cu apă, totul la îndemână și fără costuri prea mari. Satele maasai sunt gândite pentru oameni în mișcare și impermanente în natură. În fond, soarta lor depindea mult de condițiile de pășunat, azi având și alte surse de supraviețuire.
După o scurtă prezentare a satului și a desendenților ,,șefului,, intrăm într-o locuință a cărei intrare este gândită ca un mic labirint pentru a fi greu de pătruns pentru eventuale animale. Interiorul foarte întunecos, nu există geam, doar o mică rază de lumină ce pătrunde prin locul lăsat pentru fum, locuința având și o mică vatră la care se gătește. Două încăperi mici, cam de 1,5×1,5 metri, cu paturi din crengi mai groase și rogojini în care se îngrămădesc cei mici. Miroase a pământ, fum și capre.
Stilul de viață este destul de simplu, femeile petrec timpul în sat, gătind și având grijă de cei mici, iar bărbații se concentrează pe vitele lor, care constituie sursa principală de hrană. Printre maasai și alte câteva grupuri etnice africane, măsura bogăției unui bărbat se determină de numărul de copii și vite. Deci, cu cât mai mult, cu atât mai bine.
Un bărbat care are multe vite, dar nu mulți copii este considerat sărac și invers. Mi se parte o filozofie pertinentă, văzând ce se întâmplă azi în lumea civilizată.
Dar locuitorii satului sunt nevoiți să suplimenteze veniturile, femeile confecționând diverse obiecte de podoabă pe care le expun vizitatorilor cu scopul de a le vinde.
Copii privesc curios vizitatorii care vin aici, iar deși nu există o taxă oficială de acces, se lasă șefului circa 10 usd/persoană, el numind-o cadou. Nu este o sumă prea mare pentru experiența de aici și mai ales bunăvoința cu care se prezintă în fața celor dornici de a le trece poarta.
După ocolul,, satului,, văd un grup de femei care spală mormane de haine și gătesc împreună. Un grup de tineri se adună și încep să cânte. Un cântec ritmat, după ritmul dat de unul dinte aceștia, denumit ,,conducătorul cântecului,, sau ,,olarenyeni,,.
În scurt timp li se alătură și un grup de femei. Curtea se animă și începe dansul. Dansul tradițional este cel în care bărbații sar pe rând cât mai sus doar din picioare. Siluetele bărbaților maasai sunt zvelte, dar parcă picioarele sunt mult alungite( poate este doar o iluzie sau poate că chiar așa este). Îmbrăcați cu haine tradiționale și purtând diverse podoabe creează o imagine ce merită imortalizată.
Iată cum descrie baroneasa Karen Blixen, care a petrecut 17 ani în Kenya la începtul secolului trecut, și a scris cunoscutul roman ,,Out of Africa,, maasaii: Un războinic masai este o vedere minunată. Acei tineri au, în cea mai mare măsură, acea formă particulară de inteligență pe care o numim șic; Oricât de îndrăzneți și sălbatic de fantastici par, ei sunt încă neabătut fideli propriei lor naturi și unui ideal imanent. Stilul lor nu este o manieră asumată, nici o imitație a unei perfecțiuni străine; a crescut din interior și este o expresie a rasei și a istoriei sale, iar armele și podoabele lor fac parte din ființa lor la fel de mult ca și coarnele unui cerb.,,
După dans, câțiva bărbați fac o mică demonstrație de aprindere a focului doar frecând două bețe, cu puțină balegă de elefant uscată. Apoi vin cu o ofertă: cumperi bățul de aprins focul cu 2 usd, și primești balega gratis!
Urmează o sesiune de poze cu ,,șefu,, în care am putut mânui ,,orinka,, acel ,,ciomag,, din lemn pe care fiecare bărbat îl poartă la brâu.
Câteva cuvinte despre îmbrăcămintea tradițională maasai.
Îmbrăcămintea variază în funcție de sex, vârstă și loc. Bărbații tineri poartă negru timp de câteva luni după circumcizie( pentru că aici se practică încă circumscizia). Dar roșul este culoarea preferată printre masai, fiind combinată cu alte texturi în carouri și chiar în dungi, mult uzitată fiind și culoarea albastră.
O altă tradiție păstrată și practicată este circumcizia tinerilor precum și consumul de sânge proaspăt de la animale, deși azi este băut doar la anumite ceremonii sau de către vârstnici, femei care au născut sau bolnavi. Maasai nu consumă carne decât ocazional, nesacrificând animale decât în cazuri extreme.
Viitorul triburilor este însă incert deoarece politicile guvernamentale se concentrează pe conservarea parcurilor și rezervațiilor lor naționale, cu excluderea triburilor. De aceea, mulți maasai s-au îndepărtat de viața nomadă pentru comerț, afaceri sau agricultură. Vizita într-un astfel de sat are farmecul ei, deși tinde să piardă din autenticitate. Contactul direct cu poporul maasai și a vedea pe viu viața lor zilnică este o experiență fascinantă de fiecare dată. Să nu mai spun de zâmbetele lor și aerul acela dezinvolt…de libertate. Sper că îi voi regăsi cu aceleași tradiții, cântece și dansuri și peste ani.
