Scrisă de Irvin Yalom, psihoterapeut, publicată în 1996, bestseller internațional, romanul ne propune o explorare provocatoare a relațiilor neobișnuite dintre psihoterapeuți și pacienți.
Îşi poate pierde un psihiatru minţile? Poate fi el păcălit, sedus, manipulat chiar în timpul şedinţelor în care ar trebui să deţină controlul asupra pacienţilor? Da, dacă o femeie dornică de răzbunare hotărăşte să joace rolul de pacientă neajutorată. Plin de revelaţii surprinzătoare, întocmai ca duelul unui psihanalist cu mintea omenească, romanul lui Yalom dezvăluie cât de vulnerabili suntem, fără excepţie, în faţa singurătăţii şi nevoii de iubire.
Romanul ,, Minciuni pe canapea,, tratează și diversele perspective ale sincerității, chiar autorul subliniind drept terapia practicată de personajul principal anume, conceptul de regret, prin care acesta își ruga pacienții să își examineze regretele față de ce făcuseră în trecut și îi încuraja să evite viitoarele regrete.,, Scopul,, le spune el,, este să trăiești în așa fel încât să nu te trezești peste cinci ani plin de regrete,,.
Cuprinde o serie de povestioare, similar unei miniserii, cu protagoniștii principali ai cărții, însă cea mai incitantă este cea legată de personajul principal tânărul psihanalist Ernest Lash și pacienta acestuia, Carolyne Leftman, pe parcursul cărții întrebându-ne dacă va fi tras pe sfoară psihoterapeutul de acestă femeie, dornică de răzbunare.


