Văzul (vederea) este simțul care ne permite să identificăm cu ajutorul ochilor, forme, reliefuri, distanțe și culori la ceea ce se observă.
Însă, cunoaștem sau avem în cercul de apropriați, oameni care nu au văzut lumina soarelui și nu s-au bucurat niciodată de acest minunat dar al vederii, dar pe care cei mai mulți nu îl conștientizăm.
Este cumplit să fii nevăzător, fizic. Să nu deosebești ziua de noapte, să nu îți vezi familia, prietenii, curcubeul, florile, toate lucrurile minunate ce ne înconjoară.
Există, și au existat în trecut, oameni nevăzători remarcabili: scriitori, actori, muzicieni, politicieni, sportivi, care, prin talentul lor, au intrat în istorie.
Cel mai îndepărtat în timp și cel mai cunoscut dintre scriitorii nevăzători este în aceeaşi măsură cel mai misterios și mai contestat. Despre Homer, autorul „Iliadei” și al „Odiseei”, opere fundamentale ale istoriei și culturii universale, nu se știe aproape nimic, încât unii consideră că ar fi fost un nume dat unuia sau mai multor poeți orali care cântau epopei. Oricum, aceeași tradiție spune că Homer era orb, iar diferite orașe ioniene își revendicau locul lui de naștere.
Cine nu i-a ascultat pe Stevie Wonder, Ray Charles, José Feliciano sau Andrea Bocelli, muzicieni excepționali, lipsiți de vedere din naștere sau de la o vârstă fragedă.
Inventatorul alfabetului nevăzătorilor, Louis Braille, a orbit după ce s-a accidentat la ochi cu un instrument din atelierul tatălui său.
Celebrul scriitor, pictor și sculptor român, Vasile Adamescu (1947-2018), surd, mut şi orb de la vârsta de 2 ani, printr-o voință extraordinară, a învățat să vorbească, să scrie și să citească în Braille, a deprins patru limbi străine, a terminat Facultatea de Psihopedagogie.
Nici sportul nu lipsește din această listă emoționantă de exemple: legendara Marla Runyan (n.1969) este a obținut numeroase premii la Jocurile Paralimpice, inclusiv medalii de aur la săritura în lungime, precum şi la cursele de alergare viteză!
De-abia când vezi eforturile unor astfel de oameni, îţi dai seama ce mare dar este vederea. Dacă n-ai lumina ochilor trupeşti şi eşti orb din naştere e teribil de rău.
Dar, mult mai rău este să fii orb sufleteşte.
Din nefericire, orbii sufleteşti sunt mult mai mulţi. Aș îndrăzni să spun că sunt perioade din viaţa noastră când mai toţi suntem orbi din punct de vedere sufletesc.
Ne întrebăm cum ajungem orbi din punct de vedere sufletesc, şi ce ne orbeşte ochiul sufletului?
Trăim vremuri în care toți avem dorințe materiale: sete de avere, de bani, de bunuri. De fapt, două păcate catastrofale bântuie astăzi: iubirea de bani şi iubirea de plăceri trupeşti. Ele întunecă ochii sufletului nostru.
Necazul mare este că oamenii nu-şi dau seama că sunt orbi. Este rău să fii bolnav, dar este mai rău să fii bolnav şi să nu ştii şi să mori fără să-ţi dai seama de ce boală suferi.
Orbul sufleteşte trăieşte înrobit de grijile vieţii pământeşti, nu mai este milostiv şi nu-i mai ajută sau ,,nu îi mai vede şi nu îi mai aude,, pe cei din jurul său când aceştia au nevoie şi cer ajutorul lui.
Un om orb sufletește nu se cunoaşte nici pe sine însuşi aşa cum este cu adevărat. El se consideră drept şi îndreptăţit, având mereu şi neîncetat dreptate şi îndurând necazuri şi nevoi numai din vina celorlalţi şi exclusiv datorită urii lor neîmpăcate, lui îi este permis orice, celorlalţi revenindu-le numai sarcina de a-l admira şi lăuda în orice împrejurare. Prețuiți vederea, dar prețuiți-vă și sufletul!