Dezvoltarea rapidă a Penang-ului ca centru comercial la începutul secolului al XIX-lea, în special în mărfuri precum nucșoara, cuișoarele și ardeiul, a atras comercianți din Europa, America, Arabia, India și China. Apoi fiecare a înființat comunități și a adoptat stiluri de viață similare cu patria lor. În acea perioadă, indienii tamili au ajuns în portul plin de viață al insulei, stabilindu-și propria comunitate „Mica India” în oraș.
Cartierul Little India este la fel de viu și colorat și astăzi, plin de mirosul condimentelor exotice, mâncare tradițională în acompaniamentul muzicii indiene. Dar foarte aglomerat la ora prânzului, când aproape nu mai ai loc printre mașini, care parcă invadează străzile, și așa desul de înguste. Plin de magazine și dughene care oferă produsele specifice culturii indiene, dar și tarabe cu mâncare stradală. Nu am fost curioasă de nici una deoarece locul nu îmi inspira încredere și pe de altă parte, denumirile preparatelor îmi erau total străine așa că nu mă risc să încerc nimic.
Un loc spiritual este Templul Sri Mahamariamman, datând din 1801, recunoscut ca un loc de cult elaborat și spiritual al comunității indiene. Acest templu este cel mai vechi templu hindus din Penang. Peste intrarea principală a templului pot fi văzute sculpturi uimitoare ale zeilor și zeițelor, deosebit de stilizate și pictate în culori cât se poate de realistice. În afară de numele lui Sri Mahamariamman, templul este cunoscut și ca Templul Sri Muthu Mariamman.
Văd pe străzi diverse stegulețe rămase de la Festivalul Luminii, recent încheiat. Un loc aglomerat și destul de zgomotos ( datorită puhoiului de autovehicule și scutere), dar care te duce cu gândul la ceea ce este adevărata Indie.
Mai departe, urmează Goodest of Mercy Temple ( sau templul Zeiței Îndurării), un loc cultural și istoric al orașului. Acesta este un templu budist construit în 1728, dedicat Bodhisattva Budist al Milostivirii( Guan Yin). Povestea acestui templu îl face și mai spectaculos deoarece, inițial a fost construit pentru venerarea unei zeități a mării, dar decenii de imigrație chineză de la înființarea orașului de către căpitanul Francis Light au dus la stabilirea mai multor grupuri de dialecte chinezești în noua așezare, iar templul a început să joace rolul de mediator în disputele dintre clanuri, servind ca un consiliu și un tribunal pentru comunitatea chineză din Penang.
Mai mult, Templul a supraviețuit în mod miraculos mai multor atacuri inclusiv asaltului armatei imperiale japoneze care a bombardat și invadat Penang în decembrie 1941.
Ca arhitectură, Templul are acoperișuri mari tipice templelor chinezești, foarte frumos ornate, și are uși gigantice împodobite cu picturi ale zeităților taoiste și budiste. Stâlpii împletiți cu dragoni susțin și acoperișul înalt, care este decorat și el cu mai multe figurine de dragon pe crestele sale de sus și este construită după principiile chinezești feng shui. Templul are în față o curte mare orientată spre est pe strada Pitt, adepții budiști aducând ofrande și aprinzând cunoscutele bețișoare la altarul din piatră deosebit decorat. În interior, dai de o primă încăpere destinată ofrandelor, iar de aici se ajunge la zona altarului, în dreapta căruia se află o altă fântână, destinată diverselor ritualuri ale călugărilor dar și publicului. Totul este frumos aranjat, cu lampioane de culoare roșu aprins, cum de altfel este vopsită și lemnăria.
Se spune că există sub altarul principal o fântână care are proprietăți vindecătoare, dar nu se cunoaște cu certitudine acest lucru.
Una peste alta, o scurtă oprire la acest templu este cât se poarte de interesantă, deși templul este destul de mic ca dimensiuni, este bogat ornamentat și atmosfera interioară este cu adevărat spirituală și meditativă.
În jurul templului există o mică piață de flori unde se vând ghirlande pentru ofrande, sunt doar flori proaspete care se combină după unele reguli bine stabilite.
Un templu deosebit de frumos din centrul orașului Georgetown este Han Jiang Teochew Temple. Și acesta este tot un templu chinezesc și aparține comunității Teochew. Asociația Teochew a fost formată în 1855 de șase migranți Teochew( originari din sudul Chinei ) și care au ajuns în oraș, însă numărul acestora a crescut cu timpul, devenind unul cele șase grupuri principale de dialecte chinezești din Malaezia. La început, acest loc a fost destinat cazării altor membrii ai comunității Teochew, sosiți să muncească ca fermieri, dar ulterior a fost folosit ca templu precum și școală. Totul pentru mica comunitate care tindea să crească de-a lungul timpului.
Templul se remarcă prin arhitectura frumoasă, forma de si dian jing( sau aur în patru puncte), având forma unui patrulater. Ce este interesant la acest templu este faptul că are trei perechi de uși în loc de una singură, așa cum au majoritatea templelor. Mimica protectorilor templului pictați pe acestea sugerează cât de puternici sunt, astfel că nici un intrus nu ar îndrăzni să forțeze intrarea. De asemenea, are una dintre cele mai mari uși ale oricărui templu de clan din Penang. Curtea interioară a templului este frumos amenajată, cu diverse decorațiuni și nelipsitele plante în vase. La acoperiș sunt multe ornamente, simbolizând printre altele și multiculturalitatea, respectiv comuniunea cu ceilalți locuitori și nelipsiții dragoni chinezești. Remarc faptul că s-au folosit la decorare foițe de aur, destul de mult, iar din panoul informativ de la intrare observ că locul a fost reconstruit și renovat integral, fiind adăugat și un sistem de iluminat ingenios care să dea un plus de valoare desenelor și sculpturilor ce împodobesc templul.
Un loc deosebit, ce îmbină tradițiile și cultura chinezească cu spiritualitatea.
Toate grupurile de migranți chinezi s-au constituit în asociații sau bresle, dar toți acționează ca o casă sigură pentru primii imigranți pentru a găsi adăpost înainte de a se stabili pe noul pământ. Avem de învățat de aici, anume, că indiferent unde ne aflăm, trebuie să fim uniți și să nu uităm că toți avem același pământ natal. Se vede că la alte naționalități acest lucru contează și chiar funcționează.
Viața pe dig.
Locuințele pe apă sunt un loc interesant de vizitat, și în opinia mea, neratat. E vorba de locuințele construite pe docurile din apropierea portului, ocupate de câteva clanuri.
Acestea s-au format la începutul secolului IX de imigranții chinezi sosiți în Penang în căutarea unui loc de muncă. Fiecare debarcader aparține unui singur clan. Inițial au fost 10 astfel de docuri, dar urmare a numeroaselor incendii și trecerii vremii, azi mai sunt doar 6.
Fiecare clan are propriul său templu și, în conformitate cu acesta, există șase temple pentru cele șase diguri de clan.Fiecare templu este orientat cu fața spre mare pentru a oferi locuitorilor noroc. Digurile clanurilor prezintă armonia de stiluri și culturi diferite, iar fiecare așezare păstrează vechile tradiții în ciuda modernismului.
Trec de templul clanului Chew Jetty, foarte îngrijit și într-o stare perfectă, parcă ar fi fost construit alaltăieri(poate a fost recent renovat), remarc și aici decorurile specifice, mici dragoni pe acoperiș, stâlpi bogat decorați, iar în față un loc de ofrande lucrat în piatră.
Intrarea la clanul Chew Jetty este destul de îngustă, dar îmi dau seama cum este de fapt locul deoarece calc pe scânduri. Destul de aglomerat, dar mă las dusă de valul de oameni care se deplasează în același sens, asemeni unui dragon chinezesc gigantic în timpul unui dans ritualic.
Chew Jetty este cel mai prietenos dintre clanuri, fiind deschis vizitării pentru turiști, și este un adevărat sat plutitor cuprinzând 72 de locuințe. Locuințele și dependințele acestora sunt fixate în apă pe piloni confecționați dintr-un lemn special tratat pentru a rezista apei mării. Vâd câteva locuri goale, doar piloni, locuințele fiind arse sau ruinate din pricina vremii. Destul de dezolant. Miroase a mâl, gaz și sare.
Locul se bucură de un stil unic de arhitectură, având pe mijloc o pasarelă lungă din lemn, pe laturile căreia sunt locuințele propriu zise, dar și o piață ,,cu de toate,,. Nelipsitele suveniruri pentru turiști, din vânzarea cărora își duc traiul mulți dintre cei care locuiesc acolo.
Digul Clanului păstrează și astăzi cultura și obiceiurile tradiționale chineze, lucru pe care îl remarci după semnele ce există la intrarea în locuință. Dar și o mică expoziție fotografică care spune istoria locului din diverse perioade.
Mă gândesc cum decurge o zi aici, dar îmi dau repede seama că viața decurge la fel ca pe uscat: femeile, vârstinicii și copii se ocupă de locuințe și de micul comerț, iar bărbații au diverse slujbe, cei mai mulți ocupându-se de pescuit, lucru pe care îl confirmă multele bărci pescărești de la capătul digului. O viață ce curge liniștit, în ciuda condițiilor vitrege și trecerii timpului.
Vizitarea unor astfel de locuințe îți oferă posibilitatea de a vedea cum trăiesc efectiv acești oameni, dar și o parte din cultura lor. Iar un tur al orașului nu este complet fără a trece printr-un atare loc.
