Zi cu triplă însemnătate
În preajma solstițiului de vară, în ziua de 24 iunie, calendarul popular consemnează sărbătoarea cunoscută sub denumirea de Sânziene sau Drăgaica.
Sânzienele își au originea într-un străvechi cult solar. Cel mai probabil, denumirea este preluată de la Sancta Diana, zeița silvestră.
Încă din vremea Domnitorului Cantemir, Sânzienele erau considerate ca reprezentări fitomorfe (florile de Sânziene) și divinități antropomorfe. În credința populară, Sânzienele erau considerate a fi niște femei frumoase, adevărate preotese ale Soarelui, divinități nocturne ascunse prin pădurile întunecate, neumblate de om.
Din punct de vedere calendaristic, sânzienele marchează apropierea de mijlocul verii și reprezintă momentul de cotitură al verii către iarnă, finalul muncilor agricole și pregătirea pentru recoltat. De asemenea, ziua de Sânziene este și ziua în care păsările încep pregătirile pentru sezonul rece. Cucul este primul care dă semnalul, dacă de Blagoveștenie începe a cânta, la Sânziene acesta se îneacă cu orz, răgușește și nu mai poate cânta.
Conform credinței populare în noaptea de Sânziene se deschid cerurile, iar Sânzienele ies și joacă dansul ielelor în locuri ferite de ochii lumii, ascunse sau retrase. Dansul acesta nu poate fi observat de nimeni fiindcă cel sau cea care va îndrăzni să-l privească, se va îmbolnăvi și nu se va mai putea vindeca.
Spre deosebire de Rusalii, care sunt reprezentări fantastice aducătoare de rele, Sânzienele sunt zâne bune. Dar ele pot deveni forțe devastatoare, lovindu-i pe cei păcătoși cu ,,lanțul Sânzienelor,, pot stârni din senin vijelii, pot aduce grindină, lăsând câmpul fără de rod și florile fără de leac.
Obiceiurile și tradițiile de Sânziene sunt diverse și numeroase, în funcție de zona geografică a țării și influențele specifice regiunii. Aceste obiceiuri și tradiții se practică fie pentru bunul mers al treburilor, fie pentru a atrage norocul și belșugul, dar și pentru aflarea ursitei sau pentru grăbirea măritișului.
În părțile noastre (partea de vest a țării), mai ales în zonele rurale, fetele și femeile merg la cules de sânziene( cu denumirea științifică Galium verum, cunoscute și sub denumirea de drăgaică) pentru a împleti coronițe, ce sunt atârnate la porți, simbol al sărbătorii.
În vremurile vechi, Sânzâienele erau sărbătorite printr-o șezătoare, unde florile de sânzâiene erau împletite în coronițe, pe care fetele nemăritate le aruncau peste casă pentru a ști dacă va avea loc o nuntă.Florile de sânzâiene, puse sub pernă în noaptea de dinainte, le ajuta să îşi viseze ursitul.
Pe de altă parte, femeile măritate îşi puneau florile la brâu pentru a fi ferite de dureri la muncile câmpului pentru tot anul. Tot tradiţia populară mai spune şi că, dacă în această zi plouă, va fi un an bun pentru agricultură.
În calendarul ortodox, data de 24 iunie marchează sărbătoarea Nașterii Sfântului Ion Botezătorul, fiul preotului Zaharia și al Elisabetei. Acesta este cunoscut ca „Înaintemergătorul Domnului”, pentru că a vestit venirea Mântuitorului.
Misiunea pe care a avut-o Sfântul Ioan Botezătorul a fost aceea de a vesti apropierea lui Mesia și de a boteza în râul Iordan pe cei care se pocăiau. Data de 24 iunie nu a fost fixată într-un mod întamplator ca zi a nașterii Sfântului Ioan Botezătorul. Potrivit Sfintei Scripturi, zămislirea Sfântului Ioan Botezatorul a avut loc după ce Zaharia, tatăl sau, a tămâiat în sfantul altar – loc în care numai arhiereul intra o singură dată pe an( în luna a șaptea, ziua a 10-a ; Levitic 16, 29). Această lună din calendarul iudaic cuprindea o parte din septembrie și alta din octombrie. Avand în vedere cele descoperite în Sfanta Scriptură, Sfinții Părinți au rânduit ca ziua zămislirii Sfantului Ioan să fie pe 23 septembrie, iar ziua de 24 iunie, ca zi de nastere.
În al treilea rând, de câtiva ani ziua de 24 iunie este și Ziua Universală a Iei.
