Vremea Crăciunului

În ultima lună din an, odată cu apariția decorațiunilor, a colindelor, a mirosului dulce de cozonaci, a zăpezii, a cadourilor așteptate, a mirosului de vin fiert, ceva aproape magic se întâmplă. Spunem că acesta este Spiritul Crăciunului. Să fie oare, Crăciunul doar despre asta?

Sentimentele pozitive pe care le simțim în pragul Crăciunului își au izvorul în alt loc. Crăciunul este doar un prilej de a ne bucura de ele. Și ce mod mai frumos de a face asta, dacă nu dăruind. Fie că este vorba de cadourile gândite din timp, fie că vorbim de un gest mic sau unul grandios, fiecare își are locul în inima cuiva. Până și cele mai mici gesturi de bunătate pot schimba ziua cuiva. Dăruiți atenție, timp, iubire, ciocolată, flori, orice altceva, dar dăruiți din inimă.

Circulă pe internet o felicitare care spune cam așa: pregătiti-vă să primiți urări de bine de la cei care v-au vorbit de rău tot anul. Să fie adevărat? Probabil că da. Multe urări de sărbători, întâlniri mult așteptate cu oameni pe care nu i-ați mai văzut de mult, o nouă șansă pentru un nou început. Dar, cât de mult sunteți dispuși să iertați? Ce cadou mai frumos ai putea primi de sărbători, dacă nu iertare din partea celor cărora le-ați greșit în anul precedent?

Prinși în vârtejul problemelor cotidiene spunem tot mai des că e mai greu decât pare să găsim cu adevărat fericirea. Poate că entuziasmul și magia sărbătorilor încep să fie umbrite de alte lucruri, considerate acum mai importante. Chiar dacă fericirea noastră nu vine din lucrurile mici de care ne bucuram odată, poate să vină din altă parte, iar cel mai frumos mod de a ne bucura este prin a face pe cineva să simtă cu adevărat ce înseamnă spiritul Crăciunului. E rândul nostru să facem să fie Crăciun pentru cineva. Aduceți în jurul vostru oameni dragi, fie din familie, fie prieteni sau colegi.

Păstrați mereu măcar o fărâmă din sentimentele autentice pe care le trăiți de Crăciun. Iubiți, dăruiți, iertați, căci acestea nu sunt la fel ca beculețele sau globurile pe care le adunăm odată ce Crăciunul s-a terminat. 

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to Top