Cum am călătorit în Asia în croazieră

A fost prima mea călătorie cu vas de croazieră, și totodată prima călătorie în Asia de sud – est. A fost o experiență nouă, însă atât de plăcută, încât sunt gata să o repet cu prima ocazie. Am pregătit îndelung plecarea în această croazieră, deși locul fusese rezervat cu câteva luni bune înainte, fiind rezervat și zborul către punctul de îmbarcare, Singapore.

Am pregătit cu migală bagajul care să cuprindă cele necesare, știind că vasul cu care am călătorit este dintr-o clasă superioară, fiind foarte extravagant. Face parte din linia de croazieră Royal Carabineean Cruises, și este un adevărat hotel plutitor. De 5 *, garantat.

Deși am fost destul de îngrijorată de formalitățile de îmbarcare care sunt ceva mai complicate decît la zborul cu avionul, totul a decurs foarte bine. După ce am petrecut două zile în Singapore, a venit momentul îmbarcării, vasul fiind cu adevărat impresionant, chiar peste așteptări.

M-am simțit foarte bine, dotările vasului satisfăcând orice capriciu. Multe posibilități de servire a mesei, baruri, magazine, SPA, piscine, săli de jocuri, sală de sport, cinema și multe altele. Cabina alocată având balcon, priveliștea valurilor și aerul marin au fost din plin savurate pe parcursul celor 5 zile cât a durat croaziera.

Startul croazierei a fost Marina Bay Cruises din Singapore, urmând Malaezia cu insula Penang și Thailanda, provincia Phuket, înainte de reântoarcerea la punctul de îmbarcare. Serile pe vas au fost memorabile, după servirea cinei având de ales între diverse spectacole de divertisment, sau pur și simplu posibilitatea de a savura o băutură comandată la unul din barurile vasului, inclusiv la Bionic Bar unde barmani sunt doi roboți.

O croazieră îți oferă multiple oportunități de petrecere a vacanței sau marcarea unor evenimente deosebite din viață, dar pe lângă aceasta, de a cunoaște și interacționa cu oameni veniți din multe colțuri ale lumii și de a vizita locuri noi atunci când vasul acostează la țărm.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to Top