Orașul Beijing a fost capitala Imperiului Chinez timp de 8 secole, iar în număr de ani, ca și capitală imperială este depășit doar de orașul Xi’an.
Devenit capitală oficială imperială în timpul Dinastiei Ming( începând cu anul 1412), Beijingul deține azi unele dintre cele mai grandioase palate, temple și grădini, simbol al unei epoci fascinante din istoria Chinei.
Fără doar și poate, punctul fierbinte și de maximă atracție atât pentru turiști cât și pentru localnici este ,, Orașul Interzis,, din Beijing.
Poate pentru faptul că odată cu mutarea capitalei în Beijing(în timpul Dinastiei Ming) de aici erau conduse destinele Chinei, poate pentru faptul că sute de ani nimeni nu putea să intre fără acordul împăratului ( chiar și azi accesul este controlat foarte strict) de unde și numele de ,, Orașul Interzis,,, a materialelor deosebite folosite la construcția palatului( bușteni de esențe rare aduse din munți, iar construcția complexului a durat 14 ani și la care au muncit 1 milion de oameni) ori poate a complexității construcției(există 980 de construcții pe 72 de ha.) și a frumuseții arhitecturale chineze (pentru care locul a intrat în patrimoniul mondial UNESCO).
Poate pentru legătura cu locul imediat învecinat cu însemnătate pentru lumea contemporană.
Rămâne să vedem.
Locul este super-securizat, așa că după filtrele de rigoare și controalelor numeroase( inclusiv recunoaștere facială), cozi interminabile la cele 3 filtre, plus aglomerația de rigoare( ceva obișnuit la absolut toate obiectivele pe la care am fost!).
Situat în centrul Beijingului, compexul de clădiri cunoscut azi drept ,, Muzeul Palatului,, este împărțit în mai multe secțiuni, cu ziduri și porți de acces, având curți interioare ample. Sunt 4 mari porți de acces, noi intrând prin Poarta Păcii Celeste(cea situată pe una din laturile Pieței Tiananmen, față în față cu Mausoleul Mao).
Palat imperial și reședință a 24 de împărați și famiile lor timp de aproape 500 de ani, nu încetează nici azi să ne uimească.
Mai întâi, întregul compex este împrejmuit de un zid înalt de 12,5 metri( cu baza lată de peste 50 metri) și înconjurat de un canal lat de 5,2 metri și adânc de 6 metri. Este conceput ca o fortificație, în centrul căreia se află ,,Orașul Interior,, unde se află cele mai importante clădiri.
Zidul exterior are rol de apărare, dar de-a lungul său sunt numeroase construcții mici locuite de slujitorii imperiali și familiile acestor. Ca să ajungi în curtea interioară unde se află cel mai important loc( cândva cel mai păzit loc și totodată secret) trebuie să treci de următoarea curte, cea destinată activităților imperiale. Mai întîi se ajunge într-o curte întretăiată de Râul Interior al Apei de Aur și cîteva podețe din piatră, aici era locul de așteptare al guvernanților sau al solilor care veneau la împărat. Mai departe, prin Poarta Armoniei Supreme se ajunge în piața cu același nume și tot aici se află cele trei clădiri importante unde se hotărau destinele Chinei. Piața este placată integral cu marmură albă, iar ce este ciudat este lipsa oricărei vegetații.
De ce lipsesc copacii? Se spune că nu au fost plantați niciun fel de copacii pentru a nu pune în umbră măreția împăratului dar și pentru a vedea liber dacă cineva ar fi îndrăznit să atenteze la viața împăratului, orice atac putând fi rapid anihilat.
Curtea Interioară este separată de Curtea Exterioară printr-o curte alungită situată perpendicular pe axa principală a Orașului. Aici a fost locuința Împăratului și a familiei sale. Un complex mai mic decât cel al Curții Interioare( destinată activităților imperiale și în scop ceremonial, era normal să fie cele mai impunătoare și să impresioneze pe ceilalți).
Împăratul avea o suită impresionantă de concubine, cu propria ierarhie( favorite, concubine obișnuite) și se spune că numărul acestora era de aproape 2000). Oricum, în curtea interioară aveau acces un număr limitat de persoane pe lângămembrii familiei imperiale, iar ceea ce se petrecea cu adevărat între aceste ziduri au născut numeroase povești. Cât adevăr poartă? Nu vom știi niciodată cu adevărat. Puyi, ultimul împărat Qing( fost înlăturat în timpul revoluției din 1911-1912) a pus capăt vieții imperiale, iar ceea ce ne rămâne fizic, palpabil și putem cuprinde cu ochii, este fascinant.
Numele de „Orașul Interzis”, este plin de semnificații, fiind o traducere a denumirii chinezești ,,Zijin Cheng,,.
Zi, sau „mov”, se referă la steaua polară, care, în China antică, era numită steaua Ziwei, și în astrologia chinezească tradițională era lăcașul ceresc al Împăratului Ceresc( iar Orașul Interzis, ca reședință a împăratului pământesc, era omologul acestei incinte pe Pământ) Jin, sau „Interzis” se referă la faptul că nimeni nu putea intra sau ieși din palat fără permisiunea împăratului. Porțile, clădirile și piețele din complex poartă denumiri legate de cer( Sala Armoniei Supreme, Poarta Păcii celești, Sala Păstrării Armoniei sunt doar câteva). Totul pentru a întări modul de viață al împăratului și apropiaților săi. Nimeni nu avea voie să poarte culoarea galben, aceasta fiind rezervată împăratului, asimiliat strălucirii solare, aurului.
Complexul este uriaș, de aceea este nevoie de multe zile să îl parcurgi și să asimilez ceva din ceea ce se află aici. Astăzi sunt aprope 9000 de încăperi( doar câteva sunt deschise publicului) deși inițial au existat 9999 încăperi ( număr ce nu a fost ales la întâmplare ci cu unul mai puțin decît cel care în tradiția chineză simboliza ,,perfecțiunea Divină,,). Orașul Interzis este cel mai mare palat imperial din lume. Ca o paranteză, cel mai probabil o să regăsiți des în următoarele articole cuvintele,, cel,, sau ,,cea,, pentru că în China există multe locuri care le plasează în top.
Totul este extrem de grandios, iar faptul că tot acest complex este clădit pe blocuri mari de piatră și a fost placat cu marmură, îți dă o stare destul de ciudată, impunând instant o solemnitate( imposibil depăstrat datorită afluxului incredibil de oameni ce vin în acest loc).
Întreaga istorie a complexului este impresionantă, începând de la felul în care au fost aduse aici materialele( blocurile uriașe de marmură albă aduse de la sute de km., trase de cai pe gheață, ori bușteni înalți aduși din munte folosiți întregi la construirea pavilioanelor) la arhitectura specifică Dinastiei Ming( acoperișul foarte curbat, cu țepi pentru a nu se cuibări păsări) Fiecare clădire are la intrare inscripționată denumirea, iar acoperișul poartă diverse animale și nelipsiții dragoni( cu cît numărul este mai mare cu atât clădirea era mai importantă).
În vremurile glorioase, să fii eunuc la curtea imperială era cea mai râvnită funcție. În schimbul renunțării la una dintre ,,plăceri,, primeai în schimb ,,privilegiul,, de a trăi alături de cei mai puternici oameni din imperiu și în luxul rezervat acestora.
Am spus că în interior nu există vegetație, însă palatul imperial avea o mică grădină cu iaz. O grădină superbă, plină de vegetație, cu câteva paviloane de odihnă și stânci artificiale, ce impresionează și azi.
În ciuda aglomerației și a căldurii toride, mă bucur din plin de grandoarea locului, simțind preț de câteva zeci de minute fastul și misterul vieții imperiale chineze.
Plec cu concluzia rezumativă că este un loc deosebit, își merită renumele, dar cu regretul presiunii timpului. Poate data viitoare…
Palatul de vară
Creat inițial între anii 1750 și 1764, și reconstruită între 1886 și 1895, de împăratul Guangxu, Grădina valurilor limpezi sau Palatul de vară (YiHeYuan), te copleșește prin frumusețe. Poate și datorită peisajului natural creat de lacul Kunming ( ce ocupă trei sferturi din suprafața palatului ) și enigmatica Colină a Longevității Milenare.
Din nou aglomerație, coadă, îmbulzeală la principalele atracții. Asta e, ne obișnuim treptat-treptat. Vremea e puțin imprevizibilă, norii denși anunțând iminenta ploaie de vară.
Admirăm arhitectura specifică Ming, imediat ce trecem prin poarta de la intrare gigantică.
Cândva reședința de vară a Dinastiei Qing, palatul are cea mai bine conservată gradină din China( deși și are peste 150 de ani) este un model pentru gradinile clasice chinezești și a fost înscrisă în patrimoniul cultural mondial UNESCO. Zic că nu degeaba a dobândit statutul de Muzeu al Grădinilor Regale.
Întregul palat este imens( se întinde pe 300 ha.) și reflectă real modul de viață și grandoarea imperială. În total sunt peste 8700 de camere, iar diversele clădiri sunt răspândite în jurul lacului( cele mai importante sunt Templul lui Buddha Înmiresmat,Sala Bunăvoinței și a longevității, Grădina Armoniei Cultivate) .
Una dintre lucrările mai deosebite de aici este Marele Coridor ce este o operă de artă în sine. Construit la cererea Împărătesei Cixi care dorea o trecătoare cu acoperiș pentru a se putea mișca prin palat fără să fie afectată de vremea urâtă de afară, tavanul coridorului lung de 750 metri este decorat cu peste 14 mii de picturi sau scene din istoria Chinei. Coridorul își găsește rapid utilitatea deoarece a început ploaia și cam toți vizitatorii se refugiază în acest colidor. Să sperăm că trece repede.
Dar acest loc paradisiac are și o istorie tristă fiind ,,închisoarea pe viață,, a împăratului Guangxu.
Împăratul Guangxu și-a petrecut ultimii 10 ani din viață în Sala Yulan( o mică construcție din incinta Palatului de Vara) unde a fost închis ( la propriu) de bunica sa, Împărăteasa Cixi, care nu a fost de acord cu reformele nepotului său. Izolat total, nefiindu-i permis nici un contact cu exteriorul iar ușa și ferestrele au fost blocate, împăratul avea acces doar la un mic pritvor interior de la care putea privi spre mica curte, limitată și ea de alte clădiri.
Palatul de Vară a fost construit la cererea conducătorului Qianlong și oferit în dar Împărătesei-mamă Cixi, o personalitate puternică și care a condus destinele Chinei vreme de mulți ani, iar datorită strategiilor sale și a metodelor de constrângere este considerată printre cei mai cruzi conducători.
Nu este neobișnuit să vezi localnici îmbrăcați în ținute tradiționale și pozând( chiar și pentru trecători).
Admirăm de pe malul lacului bărci mai mici sau mai mari pline cu turiști amatori de o plimbare în larg( din cauza ploii am renunțat la barcă deși era un loc bun să vedem complexul în ansamblu). Palatul de vară a fost deschis publicului în 1924, însă doar o parte a acestuia poate fi vizitată, aici existând restricții de acces deoarece o mare parte din zonă fiind rezervată demnitarilor politici și diverselor întâlniri oficiale( sau mai puțin oficiale) cu alți demnitari.
Urmează o poză la o porțiune din cunoscutul Pod cu șaptesprezece arce, construit din marmură și decorat cu 540 capete de lei.
Ne îndreptăm spre ieșire, mânați din urmă de puhoiul de oameni grăbiți să se ascundă de ploaie.
Concluzia: pe lângă arhitectură și peisajul deosebit creat de natură, lac, dar și cel creat de om, Palatul de Vară poartă acea încărcătură istorică, ce te face să te simți prins în mijlocul acelor vremi. Plec din nou cu regretul timpului, scurtat intempestiv de o ploaie densă de vară.
Templul Cerului -între Cer și Pământ
China se bucură de o istorie veche și bogată, din antichitate dovedind rolul său în cultură, artă, economie dar și în politică. Asta se vede cu ochiul liber și astăzi.
În cele 13 dinastii imperiale ce s-au succedat în timp, s-au remarcat o serie de conducători ce au lăsat întregii omeniri o bogată moștenire culturală, istorică și religioasă.
Unul dintre acestea este Templul Cerului( Tiantan ), considerat o emblemă a Beijingului. Asta se vede chiar de la intrare, unde se formase o coadă frumușică de vizitatori, încolonați câte 4 pe un rând pe colidorul ce duce la intrare în templu. Coada avansează destul de lent, dar după vreo jumătate de oră am ajuns în fața unei capodopere care m-a cam lăsat fără cuvinte.
Construit între anii 1406-1420, în timpul domniei împăratului Yongle( Dinastia imperială Ming), care a fost și inițiatorul proiectului Orașul Interzis din Beijing, Templul Cerului a reprezentat locul în care împărații organizau ceremonii anuale în care se rugau la cer pentru o recoltă bună.
De ce ar fi fost nevoie de un astfel de loc?
În acea perioadă, expansiunea militară luase amploare iar armata avea nevoie de provizii și hrană, ceea ce a dus la extinderea culturilor care aveau nevoie de apă, soare dar și protecție divină. Astfel că trebuia găsită calea mijlocirii rugilor împăraților către divinitate. Forma circulară a edificiului principal avea rolul de a asigura urcarea rugii către cer și există chiar și un Zid al Ecoului, care amplifică foarte mult zgomotul( și astfel rugile aveau toate șansele să ajungă la Cer).
Locul este considerat de chinezi un edificiu sacru, Templul Cerului fiind liantul dintre Cer și Pământ. Și acest lucru l-am simțit din plin dată fiind mulțimea de localnici ce vin aici nu doar să viziteze ci și pentru a lansa propriile rugăciuni.
Cam totul se învârte în jurul clădirii centrale, denumită Sala de Rugăciune pentru Recolte Bune, ce iese în evidență prin forma sa circulară și dimensiuni impresionante: 36 de metri în diametru și 38 de metri înălțime. Spre deosebire de alte clădiri imperiale, acoperișul este de culoare albastră (preluând culoarea cerului), fiind frumos împodobit cu dragoni auriți, iar structura clădirii este exclusiv din lemn, la îmbinări nefiind folosite cuie. Are 12 coloane care semnifică cele 12 luni ale anului. Ca să fie și mai impresionantă, această structură este construită pe o bază în trepte cu trei nivele din marmură albă, scoțând în evidență și mai mult frumusețea templului. Din când în când treptele se umplu de vizitatori, după cum vin valurile mării. Iar de sus poți să vezi destul de clar CITIC Tower și alți zgârie nori din centru.
Locul este un complex de clădiri și o curte imensă, iar de jur împrejur sunt mai multe pavilioane dintre care două sunt dedicate expozițiilor tematice și unui muzeu. Le poți vizita succint, accesul fiind inclus în biletul de intrare.
Am văzut că templul este înconjurat de un frumos parc, folosit de localnicii de toate vârstele drept parc pentru exerciții fizice sau meditație.
Dacă este să las o concluzie, îmi este destul de ușor: acest loc de o frumusețe aparte este printre preferatele mele.
Piața Tiananmen -un loc cu o mare încărcătură emoțională
Lângă Orașul Interzis se află Piața Tiananmen, găsind potrivit să menționez experiența în cadrul acestui articol.
Din Beijing, dar și comparativ cu alte obiective și locuri pe care le-am vizitat în China, aici este locul în care condițiile de acces sunt dintre cele mai restrictive, iar securitatea atinge apogeul. Așadar, înainte de a purcede la vizita propriu zisă se impune o infomare asupra cerințelor de securitate( asta pentru a evita situațiile neplăcute și chiar interogări din partea poliției). Trebuie să știți că în această piață nu se permite accesul cu obiecte voluminoase sau lungi( gen selfiestick) baloane, eșarfe de dimensiuni mari, orice instrument de scris și de orice tip, hârtie pe care se poate scrie vreun mesaj, lichide. Poate o sticlă mică de apă care nu ridică suspiciuni.
Atenție și la îmbrăcăminte care nu trebuie să aibă mesaje sau slogane ce pot fi considerate antiguvrenare sau care incită la revoltă.( e cumva de înțeles pentru locul în care ne aflăm). În fine, după două filtre serioase, suntem verificați crunt, identificați cu pașaport și poză, apoi lăsați să continuăm. Înțeleg că am scăpat ușor, deoarece pe cei de-i locului îi controlează mult mai amănunțit și sunt îndelung chestionați. O tăcere nefirească plutește( poate din cauză că există și pază militară în acest loc).
Dar ce este cu această piață, de ce locul este atât de căutat? Cu siguranță nu pentru faptul că accesul este liber( fără taxe, mă refer).
Aici este un loc cu semnificație culturală și locul a mai multor evenimente importante din istoria Chinei. În anul 1949, aici s-a proclamat înființarea R.P.C.
Străjuită de două mari porți antice, Tiananmen la nord(Poarta Păcii Celeste care dă de altfel și numele pieței și unde tronează un portret gigant cu Mao) și Zhengyangmen, la sud, locul copleșește prin suprafața sa( 440.500 m2, ) ce o situează de altfel în top zece cele mai mari piețe din lume. Asta deja ar fi suficient să justifice abundența de vizitatori.
În centrul pieței tronează Monumentul eroilor poporului ridicat în anii 1950 în memoria eroilor revoluției chineze, încadrat de Sala Mare a Poporului( idem Casa Poporului la noi), Muzeul Național al Chinei și Mausoleul Mao Zedong.
Ce senzație stranie este să ști că te afli într-un loc ce a schimbat cursul istoriei! ( Încep să înțeleg de ce locul este atât de căutat.)
Pentru străini, locul este cunoscut mai mult pentru protestele studenților ce au avut loc aici în anul 1989, încheiate cu o represiune armată și un deznodământ tragic. Astăzi nu se mai fac nici un fel de manifestații aici, nici măcar oficiale, totul fiind îmbrăcat cu o sobrietate aparte. Toți vorbesc aproape în șoaptă, deși locul este atât de mare și atât de deschis că abia te faci înțeles. A, în apropiere își doarme somnul de veci, Mao, idolatrizat de o țară întreagă.
Aparent copleșitor, a fost locul ce mi-a creat emoții contradictorii.
