Una dintre cele 7 minuni ale lumii antice se află în China. Marele Zid Chinezesc, gigantul lumii antice.
Cu o lungime de 21.000 km., Marele zid este cel mai lung zid din lume. Renumit pentru semnificația sa militară strategică, azi ne surprinde prin ingeniozitate.
Un motiv suficient să determine o ascensiune pe acesta. Iar dacă spui China, spui inevitabil Marele Zid Chinezesc.
Povestea Marelui Zid Chinezesc datează de peste 2200 ani.
Să ne întoarcem puțin în timp.
Construit inițial pe văi pentru a proteja de invaziile nomazilor mongoli în timpul dezbinării Imperiului Chinez, construcția a fost extinsă pe crestele munților de unde se puteau apăra mai bine având avantajul înălțimii. Dovedindu-și utilitatea, cu timpul construcția s-a tot mărit fiind adăugate fortificații, împânzind mare parte din munți. Primul împărat al Chinei, Qin (221-210 î.Hr.) a dat ordin ca fortificațiile clădite de predecesorii săi să fie legate între ele, înaintând atât spre est cât și spre vest, pe o lungime totală de circa 5.000 kilometri realizând cel mai lung zid ce va deveni, ulterior, celebru. În total, zidul a fost construit în 1800 de ani.
Cum a fost construit.
După cum putem vedea și astăzi, piatra este principalul material folosit( putem presupune cum a fost adusă în vârf de munte, adică cărată în spate de milioanele de oameni ce au muncit aici), iar mortarul folosit era produs din piatră de calcar arsă, amestecată cu liantul secret: amidonul din orez. Plus coji de ouă( cel puțin așa am citit). La construcția interioară a zidului a fost folosit un amestec de argilă, nisip și piatră cioplită.
Grosimea zidului este diferită iar dimensiunile sale variază între 4 și 8 metri, iar la bază are 10 metri grosime. La intervale de câteva sute de metri sunt construite turnuri cu înălțimea de 12 metri. În aceste turnuri cu rol de observare stăteau soldații chinezi care transmiteau semnale cu foc și fum în cazul detectării inamice.Dar aceste turnuri serveau și locuințe pentru sodați, depozit de alimente și de arme. Astăzi mare parte din zid este deteriorat fiind surpat din cauza vechimii, iar în unele locuri accesibile a fost devastat de locuitori care au folosit piatra din zid pentru locuințe.
Dar ceea ce a putut fi reabilitat( și sunt câteva porțiuni mari) este deschis vizitatorilor, care vin aici în număr foarte mare indiferent de zi sau anotimp.
Despre construirea zidului circulă numeroase povești sau legende.
Cred că există o fărâmă de adevăr în povestea care spune că în zid sunt clădite peste un milion de cadavre ale muncitorilor care au lucrat la construiea lui și care și-au găsit sfârșitul în acel loc. Nefiind cimitir în apropiere și nedorind probabil să piardă timp cu aducerea lor în satele din apropiere, dar și faptul că mulți dintre muncitori erau fie prizonieri fie condamnați, cadavrelele lor au fost zidite în construcția la care lucrau.
Cea mai cunoscută este povestea lui Meng Jiangnv. Se spune că Meng Jiangnv s-a născut într-o localitate sudică și s-a căsătorit cu Wan Xiliang. În a treia zi după nuntă, barbatul ei a fost luat și dus în partea nordică a țării la construirea zidului. Zilele treceau, iar tânăra soție nu primea nici o veste de la bărbatul său. „Se apropie iarna, cum o să-și petreacă zilele geroase fără haine groase?”, se gândea femeia. Astfel, Meng Jiangnv a țesut o pânză de bumbac și a confecționat o haină groasă pentru bărbatul său. A plecat așadar spre nord, locul unde muncea acesta. Ajungând la zid, a văzut mii și mii de bărbați, îmbrăcați subțire, cărând cărămizi și pietre grele iar multi cădeau din cauza oboselii și a foamei. Tot căutând și întrebând, în cele din urma Meng Jiangnv a aflat că bărbatul său murise de oboseală iar cadavrul său a fost îngropat chiar în zid. La vestea tristă, femeia s-a pus la baza zidului, iar după trei zile de plâns o parte a zidului s-a dărâmat, iar printre dărâmături a găsit rămășițele soțului său.
Cu corpul neânsuflețit al bărbatului, Meng Jiangnv a pornit pe drumul spre casă, un drum anevoios fiind și urmărită de soldați.
Istovită de drum, femeia a rugat un meșter pietrar să facă o groapă în piatră pentru a-și înmormânta soțul, groapă pe care a păzit-o până și-a dat și ea duhul. Localnicii, impresionați de povestea femeii, au îngropat corpul acesteia împreună cu cel al bărbatului construind apoi un templu pentru a cinsti memoria celor doi soți, cu denumirea de Templul Meng Jiangnv.
Astfel, legenda este dusă mai departe. Povestea seamănă cumva cu povestea noastră populară, cea a Meșterului Manole?
Cum a decurs ascensiunea pe Marele Zid.
Porțiunea accesată a fost cea de la Juyongguan, ce traversează Munții Jundu, la circa 80 km.de Beijing.
Aici se poate ajunge cel mai ușor cu mașina( circa o oră și jumătate) și vei fi lăsat chiar la baza zidului, dar există și tren din Benjing.
Cel mai indicat este un tur ghidat, ce include transfer, transport și intrare. Există mai multe porți de intrare de unde se poate urca pe zid, fiecare având la bază parcare, mici magazine, ceva restaurante și cafenea.
Trebuie reținut că accesul pe zid prin alte părți este riscant, fiind posibile accidente, mai ales unde zidul nu este suficient consolidat. În plus, locul mișună de vietăți, șerpi, viespi sau maimuțe( eu nu am văzut de nici unele).
Înainte de a purcede la ascensiune( de fapt înainte de a pleca spre zid) este bine să verificați starea vremii, în funcție de asta punând câteva lucruri esențiale în bagaj și de asemenea ve-ți alege cum să vă îmbrăcați.
Totul s-a dovedit foarte abrupt, se merge mult în plan înclinat iar acele trepte nu sunt egale, existând diferențe mari între înălțimea lor. Condiția fizică a fiecăruia va face diferența.
Sunt mai multe secțiuni pe care se poate urca, unele cu dificultate foarte mare, dar în general toate necesită efort fizic și implică pericol de accidente, deci precauție pentru copii și pentru cei care nu au condiție fizică sau au probleme medicale.
De aceea, este esențială încălțămintea comodă și aderentă( cu talpă cât mai rezistentă și de bună calitate) deoarece totul este alunecos, iar dacă este și umezeală, devine extrem de periculos. Îmbrăcăminea comodă, preferabili pantaloni lungi care să nu incomodeze la pășit, poate și ochelari de soare plus o pălărie( dacă este soare mai puternic), ceva impermeabil dacă se prognozează ploaie.
Nu trebuie cărate bagaje inutile, doar ceva ușor în care se poate pune o haină în plus, ceva de băut neaparat și ceva baton energizant chiar dulciuri care să-ți dea energie imediată, efortul fizic fiind substanțial.
Pe zid nu sunt magazine sau toalete, aceste lucruri trebuind asigurate înainte de urcarea propriu-zisă.
Secțiunea de zid Juyongguan a fost construită pe o vale de 15 kilometri, înconjurată de straturi de munți și de păduri ce crează peisaje ce îți taie răsuflarea. Wow, am văzut de pe drum cât de departe duce zidul, și cât de înalt este. Abia aștepam să urc.
Am avut noroc de vreme bună, fără ploaie, dar cu toate acestea umezeala specifică zonei montane a fost prezentă( și din plin simțită ). O zi ușor înorată dar potrivită ascensiunii( măcar nu bate soarele prea tare). Afară circa 30-32 grade C.
Dacă doriți o amintire din acest loc, acum e momentul. Sunt mulți fotografi profesioniști care te vor aștepta la coborâre cu una sau mai multe fotografii, chiar înrămate, în care vei zâmbi frumos, victorios, pentru că la întoarcere fața ta nu va mai fi aceiași. O să vedeți de ce.
Ni se spune că timpul de ascensiune este de 3-3,5 ore, fiecare având libertatea de a decide cât de sus va ajunge.
De jos totul părea atât de ușor, însă în scurt timp aveam dovada că m-am înșelat. Imediat de la bază începe o rampă ce urcă brusc, toți mergând cumva aplecați. Cea mai aglomerată este zona de pe margine, și nu, nu datorită vederii, ci datorită unor bare de sprijin ce s-au dovedit foarte râvnite atât la urcare cât și la coborâre.
Încep treptele. Entuziasmul cam tot același, primul fort, apoi următorul. Până am ajuns la primele 4-5 forturi de pe traseu, a mai mers cumva. Dar opririle tot mai dese parcă taie din elan. Foarte abrupt, urcarea fiind pe alocuri atât de dificilă că practic merg în patru labe. În fine, observ că și ceilalți sunt cam la fel. După câteva opriri mai lungi și ezitări ( recunosc că am fost tentată să fac cale întoarsă) totuși decid să urc cât de sus voi putea, mai bine spus cât voi rezista fizic. Am făcut greșeala să nu pun nimic de mâncare și nici de băut( am avut la mine doar o sticlă mică de apă). Dar de nicăieri, cineva are de vânzare apă, sucuri și ceva dulciuri.
Mă bucur să văd că are și Gatorade( energizant ) la 750 ml, așa că iau unul plus bomboane, după care se schimbă treaba. Plec cu energia cât de cât refăcută, iar după o oră( mi se părea că au trecut trei) am ajuns la cel mai înalt punct de pe acea porțiune.
Aici se află o fortăreață măricică, pe o tăbliță fiind menționat no.12.
De aici este posibilă observarea unui teritoriu vast. Acum înțeleg de ce chinezii descriu acestă parte din zid ca fiind asemenea „unui singur om de pază peste care nu pot trece nici zece mii de soldați”. Destul de aproape de adevăr. Iar imaginile vorbesc de la sine.
Ceea ce nu se vede însă în imagini este efortul fizic depus pentru a accede în vârf combinat cu aerul rarefiat și temperatura din acea zi care părea să crească în ciuda altitudinii la care mă aflam.
Admir panorama foarte frumoasă iar la coborâre luăm decizia să urmăm alt traseu atît din curiozitate cât și pentru faptul că părea mai puțină lume. Cei care cred că la coborâre este ușor, se înșeală. Este la fel de greu, și poate mai periculos ca la intrare, riscul de a cădea fiind și mai mare. Au fost porțiuni extrem de abrupte( cred că de aceea nu era prea aglomerat, pentru că și urcarea era extrem de abruptă).Iar coborârea a durat în total cam 45 minute, dar totul a fost alert, mai ales că nu eram siguri că vom ajunge la poarta corectă( la parcarea unde se afla autobuzul cu care am venit). Ei bine, se pare că am ieșit la altă poartă, situată la pestea 2 km. de parcarea noastră. Așa că, în ciuda faptului că eram storiși de energie, o luăm pe jos destul de reprejor pentru că timpul aproape s-a scurs. Mai admirăm o dată de jos frumosul zid. Suntem contrariați. De jos nu pare chiar așa de greu.
Febra musculară avea să treacă în câteva zile, dar amintirile de aici vor rămâne ,, for ever,,.
