RĂMAS BUN, PRIETEN DRAG!

Câinii vin în viețile noastre ca să ne învețe despre dragoste. Și pleacă ca să ne învețe despre pierdere. Un nou câine nu îl va înlocui niciodată pe cel pierdut, doar ne va mări și mai mult inima.

Îmi amintesc și acum de vara anului 2009 când era doar un ghemotoc, cu năsucul umed și ochișori vioi. Un cățeluș din rasa Labrador Golden Retriever. Foarte vesel și iubitor. L-am botezat Baran, după numele unui personaj dintr-un serial turcesc de succes din acea vreme. Timpul a trecut, iar micul ghemotoc a crescut iar apoi a devenit un adult responsabil; mă rog, nu întotdeauna responsabil. Însă întotdeauna credincios și iubitor. Era foarte jucăuș și aștepta cu nerăbdare orele în care era lăsat prin curte, la joacă.

Spun era, pentru că acum se joacă în Raiul câinilor… Rămas bun, prieten drag!

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to Top