roman de Hermann Karl Hesse
Romanul autorului german Hermann Karl Hesse, este carte fenomen și totodată o istorie mai puțin elucidată a spiritului omenesc.
În roman, citim povestea lui Joseph Knecht, crescut în Castalia, un loc departe de societate, unde elita intelectuală poate crește și înflori. Încă din copilărie, Knecht și-a dorit să devină foarte bun la jocul cu mărgele de sticlă, având nevoie de o sinteză a esteticii și a filosofiei, pe care reușește să o obțină la vârsta adultă, devenind Magister Ludi.
De altfel, viața lui Knecht, Magister Ludi, e centrată și de mitul călătoriei inițiatice, întru ființare și cunoaștere de sine. Este folositoare celor care trăiesc și se aliniază unor reguli stricte, însă își doresc cu ardoare să evadeze în lumea reală.
Nu în ultimul rând, cartea este și despre spirit, senzualitatea sau legătura cu iubirea profană apărând doar în final, odată cu ultimul drum al lui Knecht.
Fragment din romanul care te captivează pe măsura lecturii.
,,Dacă te cheamă autoritățile superioare într-o funcție, așa suna fraza din regulament, atunci să știi: fiecare urcare a unei trepte nu e un pas spre libertate, ci spre încătușare. Cu cât e mai mare puterea pe care ți-o dă funcția, cu atât mai riguros este serviciul. Cu cât e mai puternică personalitatea, cu atât mai prohibit este arbitrariul.,,
,,Cât de bizară era totuși propria lui situație, a lui Joseph Knecht și a propriului său spirit! Nu considerase el mai înainte, ieri încă, acel mod propriu de înțelegere și cunoaștere, acea trăire a realității, pe care o numea trezire, drept un pas înainte spre inima lumii, spre miezul adevărului, ceva oarecum absolut, un drum sau un progres pe care îl putea face numai pas cu pas, dar care în idee era continuu și rectiliniu?
Nu-i apăruse lui odinioară, în tinerețe, ca o trezire, ca un progres, ca un lucru de necondiționată valoare și justețe să recunoască în ființa lui Plinio lumea din afară, dar totodată să se distanțeze de ea în mod conștient și întocmai ca un castilian? Și din nou a fost un progres, și a fost un act de sinceritate hotărârea de a se dedica, după ani de îndoieli, jocului cu mărgele de sticlă și vieții waldzellene.,,
,,În ceea ce privește ,,trezirea,, i se părea lui, nu era vorba despre adevăr sau înțelegere, ci despre realitate, despre trăirea și existența acesteia. Datorită trezirii, nu te apropiai de miezul lucrurilor, de adevăr, ci doar sesizai, realizai ori suportai punerea de acord a propriului eu cu situația de moment a lucrurilor. Nu descopereai cu acest prilej legi, ci luai hotărâri, nu ajungeai în centrul lumii, ci în centrul propriei tale persoane.,,