Milano – al doi-lea mare oraș al Italiei și capitala regiunii Lombardia. În același timp, capitala modei, pentru că aici se dă tonul tendințelor în materie vestimentară. Și cine nu a auzit despre Săptămâna modei de la Milano și celebrele magazine de brand de aici ce atrag ca un magnet pasionații de modă, cumpărători sau simpli turiști? Iar acesta este doar unul din motivele pentru care Milano atrage capital străin poziționându-l printre orașele importante din Europa.
Ei bine, începutul de primăvară este momentul propice pentru descoperirea acestui oraș care are și o moștenire istorică și arhitecturală remarcabilă.
Profitând de cursele regulate pe care le are Aeroportul din Timișoara spre Italia am ajuns la Bergamo( cursă low-cost ) seara, în jurul orei 22. Vremea nu era foarte prietenoasă și a plouat destul de tare. Drumul până la Milano l-am făcut cu autobusele din aeroport( tarif 10 euro/persoană/călătorie unică) iar tichetul se cumpără pe loc dar se poate și on-line din stația de autobus prin scanarea unui cod și plata cu card, iar după 45 minute am fost lăsați în Gara Centrală din Milano. De aici, am luat un metrou spre cazare( în Piața Corvetto).
Cazarea a fost la un apartament cu două camere, bucătărie și baie, situat foarte aproape de stația de metrou cu același nume, luat prin Airbnb cu vreo două săptămâni înainte. Iar locația era destul de aproape de punctul central din Milano, la 10 minute de Piața Domului (doar 7 stații de metrou). Lângă cazare erau câteva restaurante dar și un Carrefour expres destul de bine alimentat.
În prima seară am comandat de la o pizzerie din apropiere, dornici să gustăm o pizza la ea acasă. Livrarea în 20 minute, prețul corect, iar pizza foarte gustoasă.
Transportul public din oraș este destul de bun, metroul având multe stații de unde poți să mergi în diferite cartiere din oraș iar timpul de așteptare destul de mic. Dacă alegi să folosești metroul nu e nevoie să cumperi bilet putând folosi direct cardul, scanat atât la intrare cât și la ieșire iar prețul călătoriei va fi retras automat de pe card. Stațiile din centru sunt curate, largi și luminoase, dar cele de la periferie sunt destul de învechite și neprietenoase. Prin oraș am folosit doar metroul, găsind că este cea mai rapidă modalitate de deplasare fiind și destul de convenabil ca preț( 2,20 euro/călătorie).
Planul de vizită al orașului făcut de acasă era să fie stricat de vremea rea, ploaie abundentă și nori denși. Iar prognoza meteo pentru zilele următoarea nu era prea optimistă. Dar bine că ne-am îmbăcat de iarnă. Pornim în explorare, ținta fiind partea centrală a orașului, având ca reper Arcul Păcii de la capătul vestic al Parcului Sempione.
Asupra orașului și-a pus amprenta Napoleon dar și eroul piemontez Giuseppe Garibaldi, iar în urma declarării independenței orașului s-a creat premisa unificării Italiei în cinstea acestora fiind ridicate statui memoriale impresionante.
Arcul Păcii este un monument construit pentru a celebra biruința împăratului Napoleon, început în 1807 și inaugurat vreo 30 de ani mai târziu timp în care i s-a schimbat oarecum ,, destinația,,. Un monument impozant în stil neoclasic înalt de 25 metri și bogat ornamentat, din piața largă din jurul său văzându-se orașul de azi, iar prin arcada sa, pe partea cealaltă turnul Castelului Sfortzesco. Ai impresia că noul și vechiul trec prin acest arc, depinzând de partea în care privești. Accesul în zonă este liber.
De la Arcul Păcii începe Parcul Sempione.
Parcul Sempione din centrul orașului Milano se întinde azi pe circa 386.000 mp., și este mărginit de Arcul Păcii și Castelul Sforzesco. Parcul urban de azi are o istorie îndelungată cu începuturi în secolul XIV, când pe acest teren s-a amenajat o grădină aferentă Castelului. Mai apoi a devenit teren de vânătoare fiind populată cu căprioare și alte mamifere mici aduse din zona lacului Como. Un secol mai târziu locul a devenit parc de reecrere a cărui destinație s-a transmis până azi. Parcul e populat de multe veverițe și păsări ce sălășuiesc pe micul lac artificial păzind parcă Podul Sirenei de ,,sinucigași în dragoste,,( podul în sine este cunoscut drept loc de întâlnire pentru cei îndrăgostiți).
Aleile parcului te poartă printre pâlcuri de arbori seculari, pajiști verzi, dar și spre o serie de monumente reprezentative printre care statuia ecvestră din bronz a împăratului Napoleon realizată în 1886, turnul panoramic din oțel construit în 1933( cunoscut ca Turnul Branca) situat pe una din laturile parcului în care se poate urca de două ori pe săptâmână pentru a vedea orașul de la înălțime, Palatul Artei, un amfiteatru și o bibliotecă publică.
Parcul are o legendă urbană despre ,,Dama Nera,, sau femeia în negru, una din cele mai cunoscute fantome din Milano care a dat naștere multor povestiri și scene de teatru. Conform legendei, în serile cețoase când parcul este pustiu, o femeie îmbrăcată în negru și purtând pe cap un văl ademenește bărbații singuri conducându-i spre o vilă, iar cei care îndrăznesc să ridice vălul sunt blestemați să caute veșnic femeia fantomatică ducându-i în nebunie iar mai apoi spre moarte. Cât adevăr există nu se cunoaște, dar cert este că parcul deși public, este închis vizitatorilor odată cu lăsarea întunericului. Dar am lăsat la o parte legenda și m-am bucurat de o plimbare prin parcul ce forța primăvara, dar și de jocul amuzant al viețuitoarelor de aici.
Dacă istoria metropolei de azi se pierde mult în timp, ultimii 600 de ani se pot vedea și azi în toată splendoarea lor arhitecturală extrem de bine păstrată și de ce nu, exploatată. Vorbim de momentul de cotitură în istoria orașului de azi din perioada domniei lui Francesco Sforza care a transformat radical orașul nu doar din punct de vedere cultural și al arhitecturii ci și al artei, comerțului și meșteșugurilor. Iar Castelul Sfortzesco din Parcul Sempione stă mărturie.
Intrarea în castel este liberă totul putând fi vizitat pe exterior, doar pentru intrarea la diferite expoziții și muzeul de artă din interior sunt percepute taxe. Despre Castelul Sforzesco ar fi multe de spus, în esență că este printre cele mai mari din Europa, este construit din cărămidă roșie și are turnuri înalte, iar arhitectura sa este în sine o operă de artă. Numele castelului este dat de familia regală Sforza, care l-a reconstruit și modernizat după ce a fost distrus aproape în totalitate în anul 1447. Turnul de la intrarea principală, înalt de 70 metri, este decorat cu un ceas pe cadranul căruia este pictat soarele cu raze inspirat din emblema familiei Sforza. Complexul cuprinde atât palatul ducal cât și fortăreața, acestea formând ceea ce se cunoaște drept Castelul Sforzesco. Cum spuneam, în incinta Castelului pe lângă muzee, ființează biblioteci și școli de artă, drept dovadă afluxul foarte mare de tineri pe care i-am întâlnit în interior. Un obiectiv emblematic care nu ar trebui ratat într-o explorare la pas a orașului.
Chiar în fața porții de intrare în Castel, se află un alt obiectiv ce captează atenția: Fontana Piazza Castello, o fântână arteziană circulară, cu o zonă de relaxare tocmai bună pentru a te odihni dacă ai obosit explorând orașul pe jos. Iar în fața acestei fântâni se află un sens giratoriu aglomerat, Largo Cairoli. Tot aici tronează statuia ecvestră a lui Giuseppe Garibaldi turnată din bronz și inaugurată în 1895, piața purtând numele omonim al acestuia. Iar de aici, mai este aproximativ un kilometru până la Dom.
Continuând pe jos simțim deja agitația din centru. Mai multe mașini, tramvaie, pietoni grăbiți sau neatenți( mai bine zis atenți la diversele vitrine ce îți iau ochii).
Am urmat bulevardul mai larg numit Via Dante pentru că în față este chiar Domul. Însă, înainte de Dom se află Piazza Mercanti, locul unde a funcționat vreme de secole centrul civic al orașului. Locul păstrează din aerul medieval în contra fapului că teritoriul său a fost mult redus iar mirosul de cartofi prăjiți și burgeri al Mc Donalds ce funcționa aici invadase întregul loc. Locul mi-a plăcut foarte mult, dar îi lipsește acum tocmai piesa centrală-magazine de antichități sau artă, pentru că în afara unui stand cu cărți vândute în regim de anticariat nu era nimic altceva în zonă.
Istoria orașului Milano nu a rămas neatinsă de războaiele întinse pe mai multe secole din Europa, fiind pe rând dominat de spanioli, apoi de austrieci sub dinastia habsburgică în timpul căreia a fost construit celebrul Teatru Scala din Milano unde a debutat Giuseppe Verdi. Azi obiectiv important și totodată emblematic al orașului. La data vizitei, teatrul se afla în plin proces de renovare, dar cum în fața teatrului este piața cu același nume în centrul căreia este monumentul statuar ridicat în cinstea lui Leonardo Da Vinci am avut ce vedea, așa că nu am venit chiar degeaba. Pe una din laturile pieței se află Palatul Marino ridicat în secolul XVI, astăzi fiind sediul administrativ al municipalității milaneze, iar de aici, la câțiva pași, sunt celebrele Galerii Vittorio Emanuele II.
Galeriile Vittorio Emanuele II
Construcția magnifică denumită de milanezi,, Galeria,, i se datorează lui Vittorio Emanuele II( primul rege al Italiei reunite) deasupra arcului triumfal de la intrare fiind scris ,,A Vittorio Emanuele II. I Milanesi,, și urmează tonul modei secolului XIX. Nu m-am decis dacă este un obiectiv istoric sau doar centru comercial, dar cu siguranță la combină pe ambele. Și este o construcție cu adevătat impresionantă.
În jurul Pieței Domului sunt mai multe clădiri istorice cum sunt palatele Carminati, D’ell Arengario și Palazzo Regale, care ne bucură privirea prin arhitectură și grandoare, putând fi admirate în voie pe exterior. În interior, palatele găzduiesc muzee și expoziții pentru cei avizi de artă, arhitectură, istorie sau design.
Orașul ce îmbină vechiul cu noul s-a lăsat treptat descoperit atât cât s-a putut la pas și în limita câtova zile petrecute aici, în ciuda vremii care a fost mai degrabă una de toamnă-iarnă, cu ploi interminabile, vânt și temperaturi până în 10 °C.
