Călătoria în Africa a început de la poalele Muntelui Kilimanjaro, fiind o ocazie numai bună de a vedea cum trăiesc oamenii în acel loc.
Am avut bucuria să vizitez Materuni, un sat ce se află lângă Moshi, un oraș din Tanzania, ce oferă de la înălțime vederi uimitoare asupra regiunii Moshi și asupra muntelui Kilimanjaro, cunoscut drept Muntele Alb datorită piscurilor acoperite de zăpadă veșnică.
Satul Materuni se află la altitudine, circa 2500 metri deasupra mării, fiind cunoscut călătorilor pentru casacada cu același nume.
Cum se ajunge la cascadă și ce am văzut acolo.
Drumul de acces este destul de abrupt, până la un punct se merge cu mașina după care urmează un traseu de câțiva kilometri ce poate fi parcurs pe jos în două ore. De aceea, este nevoie să vă asigurați că aveți echipamentul necesar, mai ales încălțări care nu alunecă, deoarece sunt porțiuni extrem de înguste cu șanțuri adânci săpate de revărsarea versanților în anotimpul ploios. În plus, este binevenită o pelerină( eu nu am avut nevoie fiind plin anotimp secetos) , dar și ceva de îmbrăcat, la altitudine fiind destul de răcoare, apă, deoarece este nevoie mai ales în timpul urcării, iar de pe traseu nu ai de unde. Înarmată cu entuziasm și energie am plecat să descopăr viața locuitorilor de la munte.
Satul este înzestrat cu pământ bun și este verde tot timpul anului, lucru ce se remarcă în orice direcție ai privi.
Tribul Chagga trăiește în această zonă și se ocupă cu cultivarea cafelei și a bananelor, dar fiecare familie trăiește în izolarea propriei ferme, fiecare casă fiind înconjurată de planta Masale, un simbol venerat al păcii și iertării în cultura Chagga (Dracaena fragrans).
Fermele au plantații de banane, dar se practică culturile în straturi. Bananierii, cu frunzele lor lungi, umbrind roșii, ceapă și diferite soiuri de igname. Casele sunt acoperite de regulă cu tablă, dar există multe case tradiționale, rotunde, în formă de stup, făcute din noroi și acoperite cu iarbă sau frunze de bananier. În mijlocul încăperii se face focul, susținut de trei pietre, iar bananele se usucă într-un mic pod deasupra focului.
Un fierar era aplecat peste jarul fierbinte cu nicovala și burduful din piele de capră confecționând unelte. Copii, câini, dar și multe motociclete trecând în goană pe cărările abrupte.
Stupii din trunchi de copac scobiți cu dopuri, erau atârnați de-a lungul drumului, mierea fiind un aliment nelipsit de pe orice continent.
De obicei, vecinii provin din același clan. Căile interioare leagă gospodăriile din regiunea controlată de acel clan, iar întreaga zonă este separată de casele vecine ale următorului clan printr-un gard viu mai mare sau un mal de pământ.
O vizită la ferma de cafea devine obligatorie. Suntem primiți cu multă bucurie, și avem parte de o demonstrație de obținere a cafelei, așa cum o știm noi. Însă, până la ceașca aromată este cale lungă. Vedem că boabele de cafea sunt culese, decojite în primă fază într-un soi de moară, apoi sunt prăjite într-o tavă la foc, și din nou se înlătură resturile de coajă. Urmează procesul de prăjire propriu-zis, iar apoi se macină și este gata de preparat. Bineânțeles, în toate aceste etape, cei de la fermă cântă cântece tradiționale, fiind îndemnați să cântăm împreună Hakuna Matata. În final, am savurat o ceașcă de cafea proaspătă în același ton vesel. Am văzut că în timpul liber, cei de la fermă crează și cunoscutele picturi africane, existând și o mică expoziție. Cine dorește are posibilitatea să cumpere inclusiv săcuieți cu cafea, sau diverse lucruri lucrate pe coajă de bananier, cum ar fi felicitări cu imagini ale muntelui Kilimajaro. Este bine să luați la voi bani lichizi, veți avea nevoie dacă doriți să luați o amintire.
După mai bine de o oră petrecută la ferma de cafea, am continuat urcarea spre cascadă, iar pe măsură ce înaintam, poteca s-a transformat într-o cărăruie tot mai îngustă, șerpuită, plină de vegetație, ce duce prin văi iar apoi din nou prin pădurea tropicală, alternând între priveliști splendide cu un soare la apus feeric.
Punctul culminant al vizitei este evident cascada Materuni ce se revarsă de la șaptezeci de metri înălțime, fiind cea mai înaltă revărsare din această parte a țării, cu mii de litri de apă cristalină din ghețarii din Kilimanjaro, apa căzând cu o forță uluitoare.
Se lasă răcoarea, soarele fiind aproape apus. După ce ne-am tras sufletul câteva zeci de minute și ne-am desfătat privirea cu cascada din mijlocul pădurii, am pornit înapoi, urmând exact același drum. Se întunecă, iar la apus, maiestuosul Kilimanjaro pare și mai impresionant, îmbrăcându-se într-o lumină unică.
Locuitorii duc o viață tihnită, simplă, înconjurați de aerul proaspăt dar și de pădurea tropicală cu sunetele ei unice. O vizită ce este și o experiență la altitudine pentru cei care nu obișnuiesc să meargă la munte, dar mai ales pentru a vedea viața oamenilor ce trăiesc la înălțime.
